Da. Jur pe roșu.
Legământ mai trainic decât ăsta nu există, când ai 10 ani, șosete lungi până la genunchi, două cozi rebele și o poveste nemaipomenită-și-nemaiauzită de împărtășit. Jurai pe roșu (identificat în prealabil în proximitate) și aia era. Totul clar, de netăgăduit.
Acum nu mai jur. (Îmi) promit solemn și matur. Că de mâine/de luni/de la întâi/după prăjitura asta/după această ultimă țigară/după episodul ăsta/după ce-mi beau cafeaua… o să fac și-o să dreg și povestea mea nemaipomenită o să devină realitatea pe care mi-o doresc.
Dar cel mai mult mi-aș dori să-mi promită el, eventual în genunchi: “jur să așa și pe dincolo (a se umple cu cele mai frumoase fantezii și dorințe utopice), iubita mea”.
Și să jure pe roșu. Pe roșul ăsta, de la cristinabarsony. Să mi-l ofere împreună cu povestea noastră nemaipomenită-și-nemaiauzită de iubire.
Și eu să-l cred cu naivitatea de la 10 ani. Pentru că mi-a jurat pe roșu.
“de mâine/de luni/de la întâi/după prăjitura asta/după această ultimă țigară/după episodul ăsta/după ce-mi beau cafeaua…”..dar promit solemn ca din momentul imediat urmator o i-au de la capat..cu promisu’. frumos articol
:))) multumesc. si uite-asa se tese pana la urma istoria, din promisiuni onorate sau ne ;)
ce frumos, tu zebra.
Va citesc cu cea mai mare placere,..nebuna chiar:) toate articolele (zebru si bijuteriiwhatelse) ,chiar si cele de pe bloguri si nu de putine ori m-am surprins zambind sau razand de una singura in fata calculatorului. Ce nebunie…de articole…de situatie…de …whatever:):)
Frumoasa istoria asta cu …jur pe rosu! Si amuzanta rau…jur pe rosu:) :)