Istoria costumului de baie

E vară, e cald, iar vara aceasta, e chiar foaaaarte cald. Şi pe măsură ce temperatura din termometru creşte, începem să căutăm apa: visăm să ne petrecem ziua tolănite într-un şezlong pe malul mării, sau măcar lângă o piscină. Dar pentru asta avem nevoie de un costum de baie. Azi, costumul de baie este ceva banal, care se găseşte într-o multitudine de variante: întreg, în două piese, stil sportiv sau pentru „defilare”, moncrom sau cu print etc. Forma sa actuală acum ni se pare evidentă şi inevitabilă (nu poţi înota îmbrăcată, nu?), dar să nu uităm că este rezultatul unui întreg şir de transformări de-a lungul istoriei.

Costum de baie, c. 1920 – sursă foto

În Antichitate, grecii şi romanii îşi petreceau mult timp la băile publice. Baia şi înotul se făceau, în general, în pielea goală. Există, totuşi, unele mozaicuri şi picturi murale datând din această perioadă în care apar femei făcând sport, îmbrăcate în ceea ce pare a fi primul bikini: o bucată de material legat în jurul sânilor, şi una în jurul şoldurilor.

Mozaic datând din anii 286-305, găsit lângă Piazza Armerina, Sicilia – sursă foto

Urmează întunecatul Ev Mediu, în care omenirea pare a uita beneficiile apei. Spălatul pentru igienă se face destul de rar, iar înotul se practică fie nud, fie în lenjerie. Epoca modernă timpurie găseşte îmbăiatul ca ceva făcut în scop terapeutic, în staţiuni de băi, nu în scop recreaţional. Descrierea unui costum (de fapt, rochie) de baie de la 1687 din staţiunea englezească Bath prevede pentru femei o rochie de pânză galbenă, rigidă, cu mâneci largi, care nu se lipeşte de corp când se udă, iar pentru bărbaţi, pantaloni şi vestă din acelaşi material.

Rochia de baie a Marthei Washington, 1769 – sursă foto

În secolul al 18-lea, băile în mare devin o modă mai ales printe aristocraţii britanici şi francezi. Cărţile de medicină recomandau îmbăierea în apa mării, considerând că apa şi aerul de mare au proprietăţi terapeutice. În acest scop, se foloseau „maşini pentru îmbăiere”: practic, nişte căruţe, cu pereţi şi acoperiş, fie din lemn sau pânză, în care cel ce dorea să facă baie se urca pe plajă, îşi shimba hainele, apoi era tras în apă (la început, cu ajutorul animalelor, apoi, în „epoca industrială”, cu ajutorul unui sistem de cabluri şi motoare cu abur). Zonele de înot erau împărţite, astfel încât bărbaţii şi femeile să nu se poată zări în timpul băii.

„Mermaids at Brighton” de William Heath , c. 1829 – sursă foto

Costumul de baie pare să se complice şi mai mult, modestia şi pudoarea câştigând în faţa confortului şi a funcţionalităţii. În secolul al 18-lea, doamnele purtau „rochii de baie”, nişte rochii lungi, confecţionate din materiale care nu devin transparente când se udă, şi cu greutăţi cusute în tiv pentru a nu se ridica la suprafaţa apei. Ţinuta era completată de ciorapi închişi la culoare şi bonete pentru a proteja capul şi faţa de soare.

„Bathing Place” de Nicolaus von Heideloff, 1797 – sursă foto

În secolul al 19-lea, o dată cu schimbările tehnologice şi economice, şi cu dezvoltarea căilor ferate, oamenii încep să se înghesuie în staţiunile de la mare nu doar în scop terapeutic, ci şi recreaţional. Apare şi costumul de baie din două piese… dar nu vă bucuraţi prea mult, nu e ceea ce pare a fi: cele două piese erau o rochie, de regulă din flanel, cu mâneci lungi, eventual bufante, care acoperă corpul de la gât până la genunchi şi pantaloni largi care acoperă piciorul până la glezne, costumul fiind completat de-obicei de o pălărioară.

Costume de baie dintr-un catalog de modă, 1865 – sursă foto

Reclamă pentru costume de baie dintr-un ziar, New York, 1878 – sursă foto

Până la sfârşitul secolului al 19-lea, segregarea pe plajă dispare, bărbaţii şi femeile împărţind nisipul, ceea ce duce şi la decăderea „maşinii de îmbăiat”. Costumele de baie devin puţin mai comode: aceleaşi două piese, dar mânecile se scurtează, descoperind braţul, iar pantalonaşii urcă de la gleznă până sub genunchi.

Costume de baie franţuzeşti, 1898 – sursă foto

Tinere pe plajă, Coney Island, New York, c. 1899 – sursă foto

În anii 1910, costumele de baie devin ceva mai scurte şi mai mulate pe corp, încă se poartă cu pantalonaşi, dar aceştia se scurtează şi mai mult, iar materialele devin mai uşoare. În 1907, costumul de baie purtat de înotătoarea australiană Annette Kellerman, prima femeie care a încercat să traverseze înot Strâmtoarea Mânecii şi cea care a „inventat” înotul sincron, produce un scandal răsunător: ea este arestată pentru „expunere indecentă” în Boston. Dar costumul ei, dintr-o singură piesă, mulat pe corp, deschide poarta pentru un nou tip de costum de baie.

Annette Kellerman în scandalosul ei costum de baie, c. 1907 – sursă foto

Costum de baie, c. 1905 – sursă foto

Costume de baie, c. 1910 – sursă foto

Anii 1920 aduc o mare schimbare în costumele de baie. Femeile au obţinut dreptul la vot, nu mai erau arestate pe plajă dacă îşi arătau umerii şi îşi doreau să înoate cu adevărat. Costumul de baie feminin constă acum dintr-o singură piesă, confecţionată din jerseu. În partea de sus, are forma unui maiou, iar în partea de jos pantaloni scurţi, cam până la mijlocul coapselor. Deseori, avea un fel de şorţuleţ sau fustiţă incorporată, pentru mai multă pudoare. Croiul era în mare acelaşi cu al costumelor de baie bărbăteşti din perioadele precedente, fiind potrivit siluetei androgine şi atletice la modă în această perioadă.

Tinere în costume de baie, anii ’20 – sursă foto

Concurentele Miss America în costum de baie, 1923 – sursă foto

În anii ’30 costumul de baie începe să devină piesa pe care o recunoaştem. Confecţionat acum din fibre elastice, este mulat pe corp, şi este mai scurt decât cel al anilor ’20, fiind tăiat la nivelul începutului coapselor. Vedetele de cinema, care apăreau, fie în filme, fie în paginile revistelor, în costum de baie, îi conferă o notă glamour, şi devine important să ai un costum de baie după ultima modă.

Catalog cu costume de baie, anii ’30 – sursă foto

Jean Harlow în costum de baie, anii ’30 – sursă foto

La începutul anilor ’40, apare costumul de baie în două piese. Încă nu vorbim, practic, de bikini, ci de costumul anilor ’30 tăiat deasupra taliei (acoperind bucricul), lăsând la vedere câţiva centimetri de piele. De asemenea, devin la modă costumele de baie cu fustiţe scurte, evazate.

Catalog cu costume de baie, 1946 – sursă foto

Bikini-ul modern a apărut în 1946. Inginerul Louis Réard l-a denumit astfel după atolul Bikini din Pacific, unde în 1946 tocmai avusese loc testarea unei bombe atomice. El spera ca efectul produs de costumul său de baie să fie la fel de exploziv, dar n-a fost aşa: la început, bikini-ul a cunoscut doar o reacţie moderată în Franţa, şi respingere în restul lumii, fiind considerat mult prea provocator. De fapt, Réard n-a reuşit nici măcar să convingă un model respectabil să-i poarte costumul de baie, fiind nevoit s-o angajeze pe dansatoarea exotică Micheline Bernardini. Bikini-ul a venit la modă abia în anii ’50 în Europa şi anii ’60 în SUA.

Micheline Bernardini în bikini, 1946 – sursă foto

În SUA, anii ’50 aduc chiar un pas în direcţia opusă: costumul de baie devine foarte structurat, cu corset incorporat (reflectând silueta anilor ’50), care subţia talia, ridica sânii şi ţinea totul la locul lui. Fustiţa evazată rămâne la modă.

Costume de baie, anii ’50 – sursă foto

Anii ’60 aduc costumul de baie modern, prin folosirea materialelor sintetice elastice, lycra sau spandex. Fie că e întreg sau din două piese, de-acum costumul de baie lasă puţine imaginaţiei, devenind mulat pe corp. Bikini-ul devine şi el foarte popular, mai ales printre vedete, adolescente şi femei tinere, în special din a doua jumătate a deceniului. Fimul cu James Bond, „Dr. No”, din 1962, este memorabil mai ales pentru scena în care Ursula Andress iese din mare într-un bikini alb.

Ursula Andress în filmul „Dr. No”, 1962 – sursă foto

Costume de baie întregi, anii ’60 – sursă foto

Din anii 1970-1980, costumele de baie nu s-au mai schimbat prea mult. Modificările constau în suprafaţa de piele expusă şi nivelul taliei, dar nu există modificări majore în croi. Costumul de baie tăiat îndrăzneţ pe picior în anii ’70 este considerat tăiat cuminte în anii ’80. În anii ’90 costumele de baie sunt şi mai decoltate, şi tăiate şi mai înalt pe picior (cine poate uita costumele de baie din serialul Baywatch?). Apar variantele cu chilot tanga sau cu thong, tendinţa fiind de a arăta cât mai multă piele. Noul mileniu aduce coborărea taliei pe şolduri pentru costumul de baie în două piese, şi o tăietură mai joasă pe picior. De asemenea, curentul retro şi vintage readuce la modă stiluri din deceniile trecute.

Christie Brinkley în Sport Illustrated, anii ’70 – sursă foto

Paulina Porizkova and Kim Alexis în Sports Illustrated, anii ’80 – sursă foto

Protagonistele serialului Baywatch, anii ’90 – sursă foto

Petra Nemkova în Sport Illustrated, 2005 – sursă foto

Tendinţe retro pentru primăvară/vară 2012 – sursă foto

Apropo  de tendinţe, vara asta se poartă costumele de baie croşetate!

Pucci, Lisa Maree, Mara Hoffman, primăvară/vară 2012 – sursă foto

Costum de baie „Căluţ de mare” – gretysimonica

Costum de baie – simohandmade

Costum de baie „Bright Sunshine-y Day!” – bookgirl

Costum de baie „Jungle Heart” – OuiOui

Accesoriu croşetat pentru picioare pentru plajă – fazinee

Accesorii plajă – miachi

Brăţară cu clopoţei pentru plajă – issa

Pareo „Tangerine Dream” – bibidesign

Ulei pentru protectie solara SPF 10-12 – PursiSimplu