Cine se află în spatele numelui ” Zubiju”?
Păi…sunt eu Andreea, o persoană creativă, naturală, puţin zurlie, mereu veselă şi tare mândră de micul meu magazin Zubiju
Care ar fi povestea acestui nume?
Hmmm… Zuzu mă alintă soţul meu, Andreea Zuzu. Şi aşa mi-a venit ideea să folosesc acest alint in numele bijuurilor pe care le modelez. Mă reprezintă în totalitate :)
Zubiju a apărut în 2008 după ce am primit de la prietena mea Aura o pereche de cercei din lut pictaţi, ce mi-au plăcut enorm şi mi-am zis să încerc. Zis şi făcut…o lună mai târziu deja cadorisisem toate prietenele cu cercei modelaţi şi pictaţi de mine, dar pasiunea mea devenea costisitoare şi aşa am hotărât să îmi deschid magazinul pe Breslo. După o perioadă am renunţat la el iar în primavara anului acesta l-am redeschis în forţă :).
Care este background-ul tău şi ce îţi mai ocupă timpul, în afară de crearea lucrurilor pe care le putem admira în magazinul tău ?
Cu toate că latura mea creativă este foarte prezentă şi îmi place să meşteresc totdeauna câte ceva, nu am făcut o şcoală sau cursuri în sensul acesta. Am terminat Stiinţe Economice dar nu lucrez în domeniu. Mă ocup cu organizarea de evenimente (iubesc să fac aranjamentele florale) iar din 2008 a apărut Zubiju şi îmi ocupă cam tot timpul :)
Ce materiale foloseşti? Cum se desfăşoară o sesiune de lucru?
După cum se poate observa, folosesc pasta polimerică (Fimo), este materialul meu preferat deoarece îi pot da orice formă doresc. Îmi place foarte tare să văd cum ideea mea prinde viaţă, dar folosesc şi pietre semipreţioase, şnururi chiar şi sârmă în combinaţie cu Fimo.
Pornesc de la idée, combin culori, modelez individual fiecare părticică a bijuteriei, ansamblez părţile iar rezultatul e cel ce se vede. Când modelez mă deconectez, pierd noţiunea timpului. Cel mai bine modelez noaptea :) sau seara târziu.
Am o imaginaţie destul de bogată (zic eu), din când în când mai notez în caietul de lucru câte un nume, combinaţii de culori, schiţez forme dar de cele mai multe ori plec de la o idée şi ajung la alta, văd cum se potrivesc mai bine pe parcursul procesului de modelare.
Ai o creaţie preferată?
Eeee… aici e mai greu :) de fiecare dată bijuteria preferată e ultima creată. Aşa că fiecare bijuterie a fost favorită cândva :)
Ce tehnică nouă de lucru ţi-ar plăcea să înveţi?
Cred că mi-ar plăcea să învăţ tehnica soutache dar în combinaţie cu Fimo, bineînţeles, :) bijuteriile create cu ajutorul acestei tehnici sunt foarte elegante şi muncite.
Care e cel mai important lucru pe care l-ai invăţat de când creezi?
Am învăţat că orice gând se poate materializa iar lucrurile ieşite din mâinile mele mă reprezintă mai apoi în “lume”, sunt un fel de carte de vizită. Deasemenea am devenit şi mai rabdătoare şi organizată :) .
Cum îţi găseşti inspiraţia?
Inspiraţia vine din interior şi din natură, cam tot ce mă înconjoară. Vin dintr-un oras mic şi liniştit de la poalele munţilor Lotrului (Brezoi), unde inspiraţia zburda pretutindeni :D
Care ar fi combinaţia de culori care te reprezintă?
Ar fi mai multe, îmi plac nuanţele de mov, maro, verde dar cred că verde-mov mi se potriveşte perfect.
Cum ţi-ai caracteriza creaţiile în 3 cuvinte?
Bijuurile meşterite de mine sunt vesele, accesibile şi feminine :)
Hobby sau afacere? Crezi că la ora actuală handmade-ul poate reprezenta un mijloc de trai?
Acum sunt undeva între. Totul a început ca un hobby dar odată ce am început să vând, zic eu că devine şi afacere. Dacă hobby-ul îti poate aduce şi satisfacţie materială cu atât mai bine. Poate reprezenta un mijloc de trai dacă se face la un alt nivel.
Cum abordezi partea de business a activităţii tale? Cum îţi promovezi creaţiile?
Magazinul de pe Breslo a fost ca o rampă de lansare, mai apoi am deschis contul pe Facebook şi saptamâna trecută am primit cadou un blog :D (din partea soţului meu). La târguri nu am participat încă, nu am avut un stoc considerabil cu care să mă prezint, dar sper ca în viitor să bifez şi aspectul acesta. Promovarea s-a făcut în general cu ajutorul celor care au cumpărat, reacţiile lor au fost nepreţuite pentru mine. :)
Ce sfat ai da unui începător pe Breslo?
Să aibă curajul să se exprime şi să işi folosească propriile idei pentru a impresiona.
Ce iţi place cel mai mult la Breslo?
Breslo reprezintă pentru mine comunitatea unde handmade-ul este apreciat la adevarata sa valoare. J A reuşit să adune în acelaşi loc oameni ce vorbesc aceeaşi limbă.
Da! Pe Breslo vorbim aceeaşi limbă :)
Ce iţi place şi ce iţi displace în “lumea handmade-ului” ?
Incep cu ce îmi place :) şi anume că ai mână liberă să creezi ce iţi trece prin minte şi că handmade-ul în sine este din ce în ce mai apreciat iar de displacut… ar fi “artiştii” fără pic de talent ce realizează aşa zise “bijuterii” pentru a avea doar satisfacţie materială.
Ce planuri de viitor ai, unde te vezi peste 10 ani?
Nu prea am planuri pe termen lung, niciodată nu m-am gândit la ce voi face peste 10 ani J Habar nu am! Îmi place să mă bucur de prezent, ce va fi, va fi!… Mi-ar plăcea să fac ceea ce fac şi acum, doar că la un nivel mai înalt.
Pentru a încheia într-un ton vesel, care ar fi bancul care te face mereu să zâmbeşti?
Doi lupi se duc să fure oi.
Ciocănitoarea îi aude şi îi pârăşte ciobanului, care se pune la pândă.
Seara ajung lupii la stână şi vor să intre pe o gaură din gard.
Intră primul lup pe gaură şi ciobanul ii trage o bâtă peste bot.
Pune mâna la bot şi se întoarce catre celălalt spunându-i:
– Intră tu primul că pe mine mă bufneşte râsul!!
bravo! spor in continuare! :)
mersi frumos!
mie imi place mult ceea ce faci, tine-o tot asa, spor la bijuterit !
iti multumesc:)
Ma regasesc in multe din frumoasele tale cuvinte Andreea.
Multa inspiratie in continuare!
multumesc pentru cuvintele frumoase:)
Frumos interviu, frumoase bijuterii…
Iti doresc multa inspiratie si putere de munca.
multumesc frumos:)
Frumoasa,Vesela, iubita…ce daruieste la randul ei …IUBIRE…..
Felicitari!Aurora
Si eu am tendinte nocturne de a lucra…iar bancul e printre preferatele mele…mult succes!
multumesc frumos fetelor:)