Cine se află în spatele numelui ”gem’s gems” ? Și care este povestea acestui nume?
“Suntem o echipă de doi: eu, Alina, ma ocup de creație, iar el, Mugur, se ocupă de buna dispozitie, fără de care n-ar fi atâtea curcubee și atâta ciocolată și nici atâta timp să le fac pe toate! :D” Extras din Politica magazinului.
Când aveam 13 ani, eu și cea mai bună prietenă a mea de atunci ne-am zis Gem, de la ”gemene”. Mie mi-a fost foarte dragă porecla asta așa că am avut grijă să îmi rămână. Cred că a fost o perioadă lungă în care mă știau mai mulți oameni ca și Gem decât ca și Alina. Mai târziu am aflat că în engleză ”gem” înseamnă ”piatră prețioasă”. Când a venit momentul să decid numele sub care urma să îmi vând bijuteriile, gem’s gems a venit în mod natural și odată cu numele s-a născut și logo-ul. Datorită logo-ului am decis și să nu folosesc majuscule în numele magazinului.
De unde vii, unde vrei să ajungi și mai ales de ce?
Vin dintr-un sat din Dâmbovița și vin dintr-o familie minunată. Am trecut prin Târgoviște, prin București și acum sunt în Sibiu, într-o altă familie minunată. Am tot vrut să ajung în multe locuri, dar mereu am ajuns unde mă așteptam mai puțin. Și nu mă refer numai la zona geografică. Așa că acum nu prea mai vreau să ajung undeva anume. Vreau doar să nu mă opresc niciodată din mers.
Care e background-ul tău, ce ai facut înainte de partea creativă?
Înainte de partea creativă… m-am născut. De la grădiniță a început să se manifeste în mine această parte. Inițial, mă axasem pe design vestimentar: i-am prăpădit bunicii mele toate materialele pe care le adunase, ca să fac haine pentru păpuși. Și desenam tot felul de ținute. Cred că încă le mai are mami pe undeva prin pod.
Acum, ca să răspund serios la întrebare, înainte de gem’s gems am făcut niște facultate, un an de ASE și trei ani de Geografie-Meteorologie (fără să termin vreuna dintre ele) , am lucrat câteva luni ca broderiță la un atelier de modă și un an ca game tester. Printre toate astea, am cunoscut oameni, am cunoscut locuri și am desenat din când în când, întrebandu-mă mereu de ce nu am dat la un liceu de arte, așa cum ar fi trebuit.
Ce mai există în afară de “creație”. Te mai ocupi și cu altceva?
În primul rând, creația înseamnă pentru mine mai mult decât gem’s gems. Sunt multe feluri în care îmi place să mă exprim și dupa multe bătălii cu mine însămi am hotărât să nu renunț la nimic. Ori le fac pe toate, ori le fac pe toate. This is my way of the ninja!
În afară de creație, sunt gospodină. Un lucru pe care acum câțiva ani nu îmi imaginam că o să-l spun despre mine.
Ai început să privești această pasiune ca pe o afacere?
Da, gem’s gems este o afacere pentru mine.
Cum ți-ai caracteriza creațiile în 3 cuvinte?
Colorate, diverse, accesibile.
Cum percep ceilalți creațiile tale?
Până acum am fost martoră numai la reacții pozitive din partea celor care le-au văzut. Dacă cineva a avut o părere proastă, nu s-a obosit să mi-o spună.
Cum îți găsești inspirația?
Random. O găsesc în natură, în muzică, în jocuri video și anime-uri, în mitologie, în literatură, în bucătărie, o găsesc făcând ce mi-e drag să fac. Deși am zile în care nu dau de ea deloc. Atunci mă relaxez și o las să mă găsească ea pe mine.
Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat de când creezi?
Am învățat trei lucruri importante și nu pot lăsa niciunul de o parte:
1. Nu le pot face singură pe toate. Din când în când e OK să cer și să accept ajutorul celor din jurul meu.
2. Nu are rost să încerc să mulțumesc pe toată lumea. Unora le va place ce fac, unora nu, orice aș face eu.
3. Din dar, dar se face. Oricând am dăruit ceva, sub orice formă (bijuterii, tutoriale, furnituri), darul mi s-a întors cumva, îndoit, înzecit. Poate nu direct de la persoana căreia i-am făcut darul, dar s-a întors.
Toate cele trei învățături sunt valabile și în viața de zi cu zi, nu doar în afacere.
Cu ce materiale lucrezi? Poți să ne descrii procesul creativ și tot ce ține de acesta?
Lucrez cu materiale diverse și am de gând să învăț să folosesc cât mai multe.
Cel mai mult lucrez cu FIMO, pentru că îmi place să dau formă, îmi place să am putere asupra materialului, să prindă el formă dupa voința mea, nu să modelez eu după forma lui.
Nu sunt genul care face schițe. Îmi place foarte mult să lucrez după fotografii și desene, pentru ca sunt curioasă căt de aproape de realitate pot face ceva cu mâinile mele, dar când nu trebuie să reproduc ceva anume, nu desenez. Pur și simplu modelez și ce iese, iese.
De obicei ascult muzică sau îmi pun un film, documentar, ceva, în timp ce lucrez. Liniștea mă distrage, dacă asta are vreun sens. Sunt genul de om care nu e în stare să facă un singur lucru odată.
Și datorită acestui fapt și datorită felului în care se lucrează cu FIMO, procesul meu creativ este destul de haotic. Ba modelez, ba pictez, ba lăcuiesc, ba scriu, ba fac poze, trec din una într-alta, fără să îmi dau seama uneori.
Cum abordezi partea de business a activității tale ? Cum îți promovezi creațiile ?
Instrumentul principal de promovare a fost de la început Facebook. Pentru mine a fost cel mai eficient, pentru că acolo informația se răspândește foarte repede.
O metodă bună de promovare este concursul pentru clienți. Încerc să fac la o lună-două un astfel de concurs/giveaway în care ofer bijuterii/obiecte personalizate. Cu toții ne lăudăm când primim în dar ceva făcut special pentru noi, nu?
Mai este un site (deviantART) pe care îmi postez lucrările cele mai reușite; nu este o platformă de vânzare, ci un site pe care se postează artă sub toate formele ei. Acolo, bijuurile mele sunt vizualizate de oameni din toată lumea și chiar mi-a adus câțiva clienți.
Și mai sunt și galeriile de pe Breslo.
Ce sfat ai da unui începător pe Breslo?
Să aibă poze multe, luminoase și clare la produse. Să comunice direct cu potențialii clienți.
Să nu fie dezamăgit dacă la început merg mai greu vânzările, dacă perseverează va fi din ce în ce mai bine.
Să se folosească de tot ce are de oferit acest site și în loc să aștepte ca Breslo să aducă oameni în magazinul lui, să îndrepte el oamenii spre Breslo. Eu am evitat mult timp să fac asta. M-am gândit că daca aduc clienți aici o să îi pierd, pentru că sunt atâția oameni care fac lucruri mai frumoase decât mine. Dar din momentul în care am început să vorbesc despre Breslo, să îl menționez în descrierile de pe Facebook sau de pe celălalt site, a crescut numărul de clienți.
Să se implice în comunitate!
Ce îți place cel mai mult pe/la Breslo?
În primul rând sunt recunoscătoare că există. Sunt țări care nu au așa ceva.
Îmi place că evoluează și devine din ce în ce mai profesional.
Îmi place mai ales că e plin de oameni talentați care ne încântă privirile (și nu numai) și de oameni generoși care oferă suport (sub formă de sfaturi de toate felurile, premii la concursuri, feedback) altor breslași, fără să ceară nimic în schimb.
Care sunt primele 3 cărți, filme, muzicieni/formații și site-uri care înseamnă ceva pentru tine?
OK, încerc să dau doar trei nume pentru fiecare.
Cărți: toate cărțile ”Dune” (inclusiv cele scrise de Herbert fiul) , trilogia ”Furnicile” a lui Bernard Werber și ”Dersu Uzala” a lui Vladimir Arsenyev.
O să înlocuiesc filmele cu animeuri : Naruto, Clannad, One Piece.
Muzicieni: Joanna Newsom, Yasuharu Takanashi, Die Antwoord.
Site-uri: deviantART – este un site foarte important pentru mine, pentru că m-a inițiat în multe forme de artă, m-a ajutat foarte mult în evoluția mea. Este un site plin de resurse de pe care o să am mereu ceva de învățat.
În zece ani te vezi făcând…
…de toate, la fel ca acum, dar mult mai bine.
Published May 2, 2012 by Allyingraphicland
felicitari pentru tot! cuvintele tale mi-au facut ziua mai frumoasa!!!!
Multumesc! :D Ma bucura sa stiu asta! >:D<
Cuvinte frumoase, sinceriatate, caldura , culoare si libertate spre visare…Mi-a placut tot si mult de tot.
Sanatate, Succes, Spor in toate si sper sa ne auzim si peste 10 ani facand de toate dar mult mai bine!
Mi-a placuuuuut;)…spor in ramura!
Am aflat lucruri interesante, frumos declarate, despre o creatoare talentata, care are multe de spus aici pe Breslo. Felicitari, gemsgems :)!
Va multumesc, fetelor, cuvintele voastre inseamna mult pentru mine! :) Hugs! >:D<
Esti o draguta !!!
Mi-a facut mare placere sa citesc interviul! Felicitari, Gem!!! Hugs! :)
gemsgems, FELICITARI !
Daca ai sti ce mult ma bucur…
Ma refer la tine, la GabyS, la Camelia.handmade si inca multe fete
care cu ocazia concursului ANOTIMPURI ati “improspatat” viata pe Breslo, aratand ca exista ARTA si in afara unui anume CERC de vedete.
Si esti si foarte simpatica! Cred ca toata ziua razi impreuna cu sotul tau!
F E L I C I T A R I
Ua! Sibiu, huh? :)
Multumesc, Sorina si Alexandra! :D
Zebru, da, da, sunt o sudista in Ardeal. :))
Gheorghitza, abia acum ti-am vazut mesajul. :O Si eu ma bucur ca pot fi activa pe forum acum si ca am parte de oameni frumosi ca voi! :D Si sa stii ca ai dreptate, chiar radem toata ziua. :)) Multumesc!
esti plina de viata, se vede asta si pe chipul tau. mereu m-am intrebat cum sunt cei/cele care imi raspund cu atata promptitudine si fara nici un interes la intrebarile pe care le adresez pe forum.creatiile iti sunt superbe, tu radiezi, ce mai…o adevarata artista. succes in continuare !!!
Super produsele tale Alina!
Buna si idea cu giveaways pe facebook o sa incercam si noi sa facem asa ceva pana acum nu am avut foarte multe vanzari online decat in perioada craciunului!
Multa bafta in continuare!
buna. mi-a placut mult de tot acest produs http://www.breslo.ro/Product/Cutie-de-bijuterii-dulapior_927763 . e o idee mai mult decat ingenioasa.felicitari. insa daca ei dori sa lucrezi si cu tehnica decoupage te invit sa imi vizualizezi magazinul deoarece am servetele la preturi foarte bune. as vrea sa te intreb, din ce sat din dambovita vii mai exact?nu de alta dar si eu sunt damboviteanca :D ms
Bună! :D Momentan nu prea am timp de nimic pentru că am o fetiță de 5 luni, dar dacă mă va mai interesa tehnica pe viitor, te vizitez. :P Eu sunt din Petrești. :D Îți trimit mesaj mai bine, că nu cred că te anunță că ți-am răspuns aici. :P