Inceputurile bijuteriei

Din nevoia permanenta a omului de a crea, au luat nastere bijuteriile, obiecte utilizate ca podoabe, purtate cu nici un alt scop decat acela de a atrage priviri. Bijuteriile sunt cele mai vechi forme de impodobire a trupului, datand de acum 100.000 de ani, dovada facand cateva margele realizate din cochilie de Nassarius descoperite recent intr-o grota din Maroc.

Margele pigmentate cu ajutorul  argilei, perforate pentru insirarea lor

Utilizarea lor a fost si este una vasta, incepand cu functia lor minima de sustinere a parului sau a hainelor sub forma de agrafe, brose, catarame, pana la etalarea averii sau aceea cu rol simbolic de apartenenta la un anumit grup, fie rol de protectie sub forma de amulete.

Multe culturi au practicat la un moment dat stocarea averilor in bijuterii, deseori folosite si ca moneda de schimb, acestea ajungand sa fie un indicator al statutului social si astfel apare si traditia ingroparii celor decedati alaturi de bijuteriile lor.

In crearea lor, sunt utilizate cel mai des metalele pretioase: aur, platina, paladiu, titaniu, argint si aliajele lor, sticla, email, os, fildes, lemn, scoica, lut natural sau polimeric, plastic, insa importanti factori in alegerea lor sunt diferentele culturale si disponibilitatea materialelor. O varietate larga de pietre pretioase si semipretioase sunt utilizate de asemenea in confectionarea bijuteriilor: diamant, chihlimbar, ametist, smarald, jad, jasp, cuart, rubin, safir, turcuaz.

Istoria bijuteriilor e una lunga, cu diverse utilizari pentru fiecare cultura in parte, acestea fiind furnizoare de informatii si perspective asupra modului lor de viata.

Primele semnalari ale existentei bijuteriilor au aparut la popoarele din Africa, confectionate din margele din cochilii, coaja de ou de strut, os, dinti, fructe de padure, pietre perforate si atarnate pe snur. Este posibil ca aceste margele sa fi fost folosite pentru determinarea identitatii grupului, dovada a dezvoltarii gandirii simbolice, mai exact a reprezentarii unui lucru cu ajutorul altuia.

Margele si pandantive de diferite forme si materiale

In schimb, in Egipt, bijuteriile aratau cu totul altfel, aceasta civilizatie preferand luxul si raritatea materialului, utilizand cel mai des aurul in combinatie cu sticla colorata si pietre pretioase. Aici, bijuteriile au ajuns in scurt timp simboluri ale puterii si religiei in cadrul unei comunitati. Pana si culoarea pietrelor din alcatuirea unei piese avea simbolistica, spre exemplu verdele era asociat fertilitatii.

Pandantiv amuleta realizat din aur, carneol, turcoaze, masurand 14 cm latime

Scarabeul-motiv intalnit frecvent, cu semnificatie religioasa

Pictura ce imortalizeaza femeile instarite accesorizandu-si tinutele simple

In Mesopotamia, atat femeile cat si barbatii purtau impunatoare podoabe incluzand amulete, bratari de glezna, coliere grele. Forme frecvent intalnite in confectionarea lor erau frunza, spirala, conul, ciorchine de struguri si totodata utilizatori ai tehnicilor de prelucrare a metalului: gravura, cloisonné, filigran.

Motive populare din cultura mesopotamiana, frunzele si spiralele

Bijuteriile, la greci erau rar purtate, ele fiind destinate mai mult aparitiilor in public si ocaziilor speciale. In multe din cazuri, ele erau purtate de catre femei pentru a exprima bogatia, statutul social si frumusetea. Piesele aveau uneori rolul de protectie impotriva deochiului, dar si simbolistica religioasa, unele chiar dedicate zeilor. Designul bijuteriilor grecesti isi are origini in cel asiatic, cand Alexandru cel Mare a cucerit o parte din Asia, insa si puternic influentat de romani.

Cercel din Micene, din sec. 16 i.Hr.

Bijuterie din 300 i.Hr.

Pandantiv intruchipand o femeie goala, din Rodos, din jurul anului 630-620 i.Hr.

Cea mai semnificativa podoaba a romanilor era brosa, care era folosita la sustinerea imbracamintii, insa foarte intalnit era la barbati si inelul cu piatra gravata care folosea la sigilarea documentelor cu ceara. Dupa caderea Imperiului Roman, designul atat de specific lor a fost preluat si raspandit prin regiunile vecine.

Inel cu piatra de ametist gravata din 212 AD

In Evul Mediu, tehnica in realizarea bijuteriilor continua sa evolueze, succesorul romanilor, Imperiul Bizantin continua multe din metodele acestora, desi temele religioase predomina. Credinta in puterile miraculoase de vindecare ale pietrelor se amplifica in aceasta perioada, astfel apar inele talisman, care purtate se presupunea ca ii scapa de boli, otravire sau deochi.