Mi-as dori uneori sa se mai domoleasca. De fiecare data cand vad un lucru, mi se sufla o chestie povestita pe la ureche sau citesc ceva, mintea mea isi construieste peisaje din imagini ce se succed cinematografic. Si mai incep sa rad ca o nebuna, sa stramb din nas sau sa am grimase neasteptate intrucat, daca nu imi pot controla imaginatia, cu atat mai mult imi pot controla mimica.
In filmele regizate de mine totul este modificat mult usor fata de realitate. Oamenii poarta palarii ciudate, le creste nasul cand mint, in pomul parintilor cresc rochii, iar gaina face muu.
Spre exemplu, pregatindu-ma sa scriu articolul de astazi, am dat cu ochii peste costumasul de sirena crosetat de la Narcyssa.
Un tsunami de rasete mi-a acopeit si ultima particica rationala din creier. Visul a debutat gandindu-ma ca, in mare parte, copii sunt sfatuiti de parintii iubitori sa invete poezii pentru a-l astepta pe Mos intr-un mod cat mai placut si pentru a fi rasplatiti intr-un mod generos.
Dar ce facem cu pruncii ce nu au descoperit inca tainele vorbirii? Ar fi comic sa il astepte pe mos imbracati in sirene, morcovi, ursulerti, broscute, langa un paharut cu lapte si cateva felii de cozonac. Oh, si ce dragalasa era imaginea!
Pana ce copilul a inceput sa creasca si mi-a aparut in minte un tatic imbracat in costumul de sirena asteptandu-l pe mos sforaind cu degetul in gura, langa o sticla full size de tarie.
La naiba, asa mi se intampla de fiecare data!
Tu, Mosule, cum ai prefera sa fii asteptat?
cand e vorba de imaginatie nici eu nu ma dau in laturi, ce ziceti de o sirena in pijama ce poarta caciulita de noapte cu ochelari de protectie?