Apropierea iernii mă pune într-o stare… ursească, cumva. Încep să mă gândesc cu drag la urși și cum hibernează ei și cât îi invidiez. Și mi se par așa simpatici, greoi și nițel ursuzi cum sunt, și parcă aș adopta unul. Dar, desigur, nu pot. Cum să adopți urși, să-i iei la tine în sufragerie și să te prefaci că mormăitul lor e o vorbă de alint? Și-atunci găsesc alte metode, mai inofensive, de a-mi plăcea urșii. Mă înconjor cu ei pe toate părțile. Așa:
Încep prin a-mi procura niște mănuși ursoase, de la CreativeToday și o căciulă zdravănă de la mariposa.romania. Numai bune pe când iarna începe să ne muște de extremități.
Apoi îmi umplu patul, podeaua și colțișorul cel mai călduros din casă cu perne ca asta sau ca asta, de la MaraCraft.
Și când stau în casă cu un ceai fierbinte cu miere, înfofolită cu trei pături și cu focul arzând în sobă, îmi pun pe perete un urs inimos de la katafolt și strâng în brațe unul moale, roșu și ușor nedumerit de la MaraCraft.
Da, cam ăsta e planul pentru iarna mea cu drag de urși. Alte idei?
O frumoasa surpriza, un articol minunat! Chiar nu ma asteptam si tin sa iti multumesc. :)
Multumesc ca ati inclus si ursul meu in articol :)