Se numeste tabloul realizat de Alexandru Vilciu, prin intermediul unei tehnici straine mie. Digital…. Illustrator….fusion….mda, mai lipsesc butoanele bipaitoare si ma simt ca pe Enterprise :). Bine…cam asa ma simt si la mine in camera, noaptea. De la atatea beculete in toate culorile – imprimante, monitoare, incarcatoare – you name it. Dar asta e alta poveste.
Glumesc, evident. Ca mie asa imi place sa-mi recunosc limitele….glumind :).
Cand l-am vazut prima data, am avut impresia ca ma aflu in reclama cu ventilatorul (cred ca era ventilator) acela super puternic care iti plimba obrajorii in toate directiile ( memoria nu ma ajuta, ca sunt certata cu televizorul si nici ganduri de reconciliere nu ma pasc).
M-am simtit absorbita intr-un tub viu, in care culorile se schimba in functie de pozitie, in functie de dispozitie, in functie de cheful lor.
Ma afund, ma invart – curios, nu ma mai doare nici spatele – , nu vreau sa ies la suprafata. Pentru ca respir usor, respir bine, respir colorat.
Ma intreb ce efect ar avea asupra mea dimineata.
Probabil o sa ma intreb in continuare, ora la care ma trezesc nu-mi provoaca decat ochi deschisi ca niste fante mici, mici, mici .
Prin care, va spun eu, nu se vede nimic.
Nici macar parul ciufulit :)
Asa ca ma bazez pe voi – astept impresii.
Hmm este interesant :) dar Illustrator nu este o tehnica ci un soft din pachetul Adobe … Dar frumos articol :D si interesanta ideea de a creea tablouri cu ajutorul calculatorului
digitala era tehnica. dar merci, xyedy :), macar nu mi-ai dat serial-ul :)
:))