Hello ladies,
toamna asta pur şi simplu nu te lasă să stai în casă, devine deja frustrant. Credeam că toată munca pe care am tooot amânat-o în vară doar ca să am mai mult timp pentru limonade şi bălăcit, o voi recupera odată cu venirea toamnei. Dar cu soarele ăsta nu am nici o şansă.
Chiar ieri mă plimbam prin parc şi-mi ziceam cât de minunată şi interesantă e natura asta; chiar dacă soarele trişează şi mai trage de vară cât mai poate, copacii tot ştiu că e deja octombrie şi trebuie să scape de coroanele lor înfrunzite. Şi mi-am amintit cu drag de copilărie şi cum strângeam cele mai colorate şi ciudate frunze şi le puneam la presat prin cărţi. Sau cum adunam toată ziua mormane de frunze numai ca să ne aruncăm mai apoi prin ele.
Ar fi păcat să uit de toate astea, aşa că azi m-am hotărât să strâng o mare grămadă de frunze, de toate formele şi culorile şi le pun pe mine într-o ţinută înfrunzită. Aşa că am frunzărit toată ziua prin galerii şi magazine, şi am creat nu una, ci două ţinute; una mai veselă şi mai „funky”, iar cealaltă mai cuminte şi mai „lady-like”.
Bluză Handmademylove | Fustă LiaLi | Cercei TresorIoana | Brăţări Bohemian Sin | Pandantiv JustPaintings | Inel Pebs | Geantă CinnamonCloves
Cercei Pixie | Colier Bijudel | Brăţară DiscoverTheMagicOfJewelry | Elastic de păr Classique | Inel KestiiTrestii | Plic CatsWearAttitude | Rochie Petriioni | Ghete Pantoficaro
Ţie care ţi se potriveşte?
♥
Be First to Comment