Domnișoara Iulia

Articol scris de FierForArt.

Domnișoara Iulia sunt eu.

Îmi păstrez cumințenia brâncușiană într-o coajă de portocală, lângă o rodie. În spatele razelor de soare, sub luciul tăcut al lunii.

Domnișoara Iulia?

Da, eu sunt. Un eu elementar, un eu de tei, un alter-eu. Cumințenia? A, da, cumințenia! E undeva acasă, e, de fapt, peste tot, așa cum pământul e sub tălpile mele, ale tale, ale eului de tei. E cumințenia pământului, ce mai!, păstrată cu grijă în boluri mari, într-o coajă de portocală, lângă o rodie visând la plajă nudă din Thassos. Eu mă gândesc așa cum sunt. În cumpănă. Oglindă nu-mi trebuie, cum nici lui Venus din Milo nu i-ar fi trebuit. Cutia e la Pandora, nu are decât să o păstreze. Galatea!?! Mda, Galatea e o figură. Eu una cred că ioanvasile ar face un bine dacă i-ar transminte, prin Pygmalion, bineînțeles, să nu mai fie atât de furioasă că nu  ține pasul cu moda lunii. Cu a luminii de lună mai exact. Dar ce să-i faci!? Fiecare statuie cu păcatele ei. Cică eu aș fi stăpânită de egoism. Că vorbesc doar despre mine. Pe când eu vorbesc despre eu. Despre cumințenie nici că vreau să-mi mai aduc aminte. Când mă gândesc la o pedeapsă iau poziția ghiocelului, mă fac aproape albă, cam de culoarea luciului tăcut. Da, să mă prefacă-ntr-o statuie din lemn! N-au decât! Dar să fie de tei. Și pe o plajă nudă. În Thassos, dacă se poate …