Visez la un concediu-ntr-un hamac. Să stau întinsă la umbra copacilor, leganându-mă uşor. Zilele să fie egale şi la fel. În cântec de greieri seara, în zgomot de gâşte şi curcani ziua. Să fie răcoare, încât să-mi trebuiască şi-o pătură moale. Să am o carte din care să citesc uneori câte două rânduri şi-apoi să visez. Mult şi frumos, zâmbind în somn. Să mă ridic din când în când să beau limonadă şi să manânc prăjitură cu rabarbăr făcută de bunica. Să fie şi ea acolo, cu capotul ei înflorat, cu părul ei argintiu şi moale şi cu mirosul ei de copilărie uitată. Să nu sune niciun telefon, nicăieri. Să nu conteze că undeva, într-o cameră, Kafka pare a-mi scrie istoria absurdă a vieţii. Timpul să treacă dulce şi-ncet, ca o miere. Din două în două zile (sau poate din trei în trei, cine mai ştie?) în depărtare să-mi cânte o vioară. Cerul să fie uneori portocaliu şi, din cînd în când, peste mine să cadă frunze turcoaz ca acestea, de la BuyHand.
Du-te la Garana Jazz Fest! A fost tot, tot, tot, in afara de bunica (ia-o si pe ea). Si in loc de vioara era o trompeta, din rulota hippiotilor de peste rau.
să citesc uneori câte două rânduri şi-apoi să visez. mult si frumos…ahh ce dulceata in cuvintele acestea!
multumesc :)