Suntem in toiul verii si esti cu gandul la vacanta din care tocmai te-ai intors si planuiesti cu entuziasm urmatoarea escapada. Admiri suspinand pozele facute: plaje nesfarsite, apa azurie, arhitecturi inedite, traditii si obiceiuri vechi. Pana la urmatoarea calatorie, iti propun urmatorul remediu: mergi la masa de cusut, pune mana pe fetru, ac si ata si da viata fotografiilor tale! Astazi iti propun sa realizam impreuna casute decorative din fetru, inspirate din destinatiile turistice.
Materiale necesare:
1. Fetru de diferite culori, de grosime 1-2mm
2. Ustensile de cusut, masina de cusut, banda decorativa
Pasi de urmat:
In cadrul acestui tutorial, am mestesugarit patru casute de vacanta: o casuta in stil nordic, suedez, una inspirata de pe plajele Greciei, o casuta in stil traditional romanesc si una de hobbit, asa cum imi imaginez eu ca traiesc toti irlandezii :)))
1. Decupeaza materialele necesare. Pentru casuta in stil nordic, decupeaza doua bucati de fetru rosu: fiecare bucata are forma unui patrat cu latura de 10cm si un acoperit de forma unui triunghi cu inaltimea de 3cm.
2. Decupeaza acoperisul din fetru maro: ghideaza-te dupa forma pe care i-ai dat-o casutei la pasul de mai sus. In cazul meu, am avut nevoie de un acoperis maro, un triunghi isoscel cu baza de 10cm si inaltimea de 3cm.
3. Decupeaza geamurile si usa: in cazul meu doua patrate de culoare alba pentru geamuri, un dreptunghi de culoare alba pentru cadrul usii si un dreptunghi maro pentru usa.
4. Stabileste ordinea in care vrei sa suprapui si sa cosi formele. Eu am vrut ca pe spatele casutei sa nu se vada decat conturul acesteia si nici-o alta cusatura in plus. Astfel, am luat o forma de casuta (decupata la pasul 1) si am suprapus cele doua ferestre, tocul alb si peste toc, usa maro. Am cusut la masina de cusut (poti sa cosi si de mana daca nu ai o masina la dispozitie sau daca preferi sa le faci de mana :) ), folosind ata de culoare maro, cele doua ferestre si usa (pe care am suprapus-o peste tocul de usa).
Tip: am folosit ace cu gamalie pentru a tine in loc formele si pentru a le putea coase. Dar, pentru ca formele au fost foarte mici si s-au incretit cand au fost prinse, atunci cand am cusut, acestea s-au deplasat usor. Astfel incat a fost vizibil faptul ca nu au fost cusute simetric. Pentru urmatoarele casute cusute, am folosit freezer paper iar diferenta se vede cu ochiul liber!
Aici se vad formele lipite folosind freezer paper – astfel, la cusut, formele nu s-au deplasat deloc iar cusaturile si formele au iesit curate.
5. Apoi, am suprapus acoperisul peste casuta si am cusut cu maro doar baza, nu si cele doua laturi – am facut acest lucru deoarece am vrut ca partea din spate a casutei sa aiba un singur contur de jur-imprejur si nici-o alta cusatura in plus.
6. Am trecut apoi la cusutul celor doua contururi de casuta. Intai, am terminat acoperisul astfel: am folosit ata de culoare rosie pentru cusatura inferioara si de culoare maro pentru cea superioara. Nu uita sa potrivesti la mijlocul acoperisului o bucata de ~20cm de banda decorativa, pentru a putea agata casuta decorativa atunci cand va fi gata.
7. In final, folosind ata rosie atat pentru cusatura inferioara cat si cea superioara, am terminat de cusut una de cealalta cele doua forme de casuta.
Facand si vazand, la urmatoarele casute, am folosit hartie de congelator/freezer paper pentru a lipi formele (ferestrele, usile, acoperisurile) de casuta si pentru a avea forme si cusaturi simetrice.
O casa alba cu ferestre, usa si acoperis de culoare albastra, ca in Grecia, linii simple si neaparat vopsita in rosu ca in Suedia, var alb si acoperis din paie, traditional romanesc sau ciupercute la geam si casa acoperita de la un capat la altul de muschi, ca de hobbit (asa stiu eu de prin filme ca e in Irlanda si nici nu vreau sa cred altceva!!)…. tie ce arhitectura iti place?
Spor la mestesugarit,
Daniela – Homemade Store
De unde ai luat freezer paper?