Dragi breslaşi,
„Vine iarna”… şi înaintea ei, a venit deja frigul. Încă se mai strecoară în vreo după-masă câteva minute de soare, dar pentru că legile lui Murphy se aplică mereu, în acele momentele probabil sunteţi în casă, într-un birou sau într-o sală de curs. Pe lângă aspectul practic al unui palton mai e şi unul estetic; nu e unul necesar sau crucial, însă cu siguranţă fashion-istele mă vor contrazice.
Palton: Handmademylove – 350 lei / Onibon – 190 lei / Cochetaria – 319 lei / MyVintageBazar – 75 lei
Eu consider că dacă vara te poţi exprima prin tot ceea ce porţi, de ce nu ai putea face şi iarna acelaşi lucru? E necesar să ai măcar un palton sau o geacă care să îţi ţină de cald atunci când ieşi afară, dar dacă rutina nu ţi-e prietenă atunci nici o haină nu îţi va fi de ajuns. Şi să recunoaştem, e mult mai frumos când ai din ce alege şi când nu trebuie să porţi aceeaşi jachetă în fiecare zi timp de trei luni de zile.
Geci: Doamnadia – 99 lei / AndresDesign – 119 lei / AngiFashionHandmade – 270 lei
Şi ca să nu investeşti în fiecare an în reînnoirea garderobei cu paltoane şi jachete care, să fim sinceri, nu sunt cele mai ieftine articole, am pregătit câteva mici trucuri pentru voi.
Jachetă: Panamarta67 – 190 lei / – 119 lei / AnnaP – 139 lei
Spre exemplu poţi purta un pulover sau un cardigan tricotat foarte gros în locul unui palton. Le poţi accesoriza în multe feluri: cu pălării, fulare, eşarfe sau curele, şi astfel vei avea mereu un look nou şi diferit.
Cardigan: AnnaP – 85 lei / Danaboutique – 70 lei / Raluca29 – 140 lei / Onibon – 120 lei
Un trend reînnoit şi foarte popular în acest sezon, este poncho-ul. Doar o simplă privire prin vitrine te va pune pe gânduri când vei vedea câte opţiuni ai. Şi iată câte opţiuni am găsit pe Breslo în magazinele creatorilor români.
Poncho: Larrange – 100 lei / HandMadeStore.me – 160 & 130 lei
Be First to Comment