Despre lucruri mici-mici

Pe cand eram o zebra mica (mda), imi placeau mult-mult lucrurile mici-mici. Orice maruntis minuscul ma fascina. Aveam o matusa mica-mica (cea mai mica), cu care impartaseam acest drag de lucruri marunte-marunte. In dulapurile si vitrinele ei mereu gaseam tacamuri mici-mici, pisicute din portelan mici-mici, diverse oale, ulcele si alte lucrusoare faurite pentru o alta lume, subdimensionata pana a devenit – cum altfel? – mica-mica. Aveam lucruri mici-mici peste tot: in sertare, pe rafturi, prin buzunare. Numai gandurile si visele imi erau mari-mari si pentru ele nu gaseam loc nicaieri. Pentru ca ce loc faurit pentru vise si ganduri atat de mari ar putea gasi o zebra mica-mica?

Apoi am crescut si am aflat ca in viata trebuie sa infaptuiesti fapte marete, ca lucrurile mici-mici nu folosesc la nimic, ca sunt superflue chiar si ca decor. “Faptele marete se infaptuiesc cu lucruri pe masura!”, a zis probabil un om mare-mare. Cui ii foloseste o gramada de lucruri mici-mici?… Si atunci mi-am indreptat atentia spre gandurile si visele mari-mari, ca sa le fac de-a dreptul marete, sa fiu si eu o zebra adulta si orientata in lumea in care traieste. Acest lucru s-a dovedit mult mai greu decat colectionarea cu drag de lucruri mici-mici prin toate ungherele casei. Motiv pentru care inca muncesc la drumul meu maret.

Dar am o banuiala ca lucrurile mici-mici trebuie in continuare pretuite mult-mult si purtate cu drag si nostalgie pe drumul maret. Si cum sa le porti altfel, decat in portofelul mic-mic al lui Elyseeart?

Are si o cheita care sa-ti deschida drumurile cele marete si un felinar care sa-ti lumineze calea. Iar inauntru… inauntru incape o lume intreaga. Chiar si visele si gandurile cele mari-mari.

Pe cuvant de zebra mica-mare!