Dragi breslași,
Anul acesta, prima zăpadă din orașul meu a venit cu soare, ceea ce face lucrurile să fie îmbrăcate într-o haină mai pozitivă. Eu și iarna nu suntem tocmai cele mai bune prietene, dar sărbătorile din decembrie sunt preferatele mele. Așa că în luna aceasta poate fi zăpadă, poate fi frig, pentru că totul se îmbină perfect, ca în poveștile pe care le adoram în copilărie.
Decorațiune Sama95, 10-15 lei / Ornament Carmendana, 5 lei / Ornamente BohemianFlow, 75 lei
Decorațiuni Adamea, 2,5 lei & Nagyeva, 10 lei / Cercei Fimarc, 10-5 lei
Și dacă tot am văzut cu ochii mei primii fulgi din acest sezon, m-au luat gândurile mai profunde legate de fragilitatea și durata scurtă de „viață” a unui fulg mic de nea. Și mi-am amintit, cum într-o iarnă, pe când eram pe băncile școlii, profesoara de desen ne-a dat temă să umplem o foaie imensă cu fulgi de zăpadă, provocarea fiind ca nici unul să nu semene cu celălalt. Cred că și în ziua de azi, acela e unul din desenele mele preferate. Și deși ei „trăiesc” puțin, așa cum atunci am reușit să-i captez pe hârtie, azi am vrut să îi port, așa că am deszăpezit galeriile de pe Breslo și m-am pus pe căutat. Și am găsit cei mai frumoși fulgi și din nou, niciunul nu seamănă cu altul.
Cercei FamousCupcake, 22 lei & Fimarc, 5 lei / Papion Papioncustil.ro, 25 lei / Pandantive IDoPapion, 40 lei & Prettyaccessories, 20 lei / Broșă Dushky, 30 lei / Set ArtGallerySabina, 120 lei
Brățări BrielleBijoux, 320 lei & FamousCupcake, 50 lei / Pandantiv Proart.Crystal, 115 lei / Cercei Zarra, 5 lei
Pandantiv Sertarul.cu.surprize, 15 lei / Cordeluță Cristabijou, 60 lei / Broșă Buburuzacughetute, 10 lei / Ornament ArtForOana, 2,50 lei
Mănuși Ciresecolorate, 35 lei / Colier Victoria.ghilas, 180 lei / Pandantiv EtnoWare, 45 lei
Be First to Comment