Loredana Istrate se află în spatele magazinului Elf Iarmaroc, un magazin cu lucruri jucăușe și simpatice, inspirate din lucruri de demult. Adesea, Loredana se retrage într-un colț al camerei sale, lângă fereastră, și intră în universul Elf Iarmaroc.
Printre uneltele folosite de Loredana se numără cele furate din debaraua tatălui ei (șmirghel, clești, țevi folosite ca ringmandrel), cele confecționate de ea însăși (din piuneze și carton) și cele cumpărate de la merceria de peste drum (dintre care se remarcă favoritul ac cu clobant, cum spunea bunica Loredanei).
Dintre lucrurile pe care le face cu plăcere, ne menționează păpușile, cercei, inele, broșe, brățări și cutiuțe.
Loredanei îi place să lucreze cu fire de toate culorile și compozițiile, cu lemn, cupru sau piele, și crede că orice material reprezintă o provocare. Se lasă inspirată de natură (vântul, pădurea), de copii, și speră ca jocul ei să dureze toată viața.
Un obiect drag pe care îl ține mereu aproape când lucrează este cizmulița de elf pe care o are de la Sighișoara, cetatea care a fermecat-o și care i-a îndreptat pașii către handmade. Deși nu ne-a spus-o explicit, noi bănuim că atelierul ideal al Loredanei s-ar afla chiar în cetatea cu pricina.
Multumesc mult pentru articol. Tin sa mentionez ca incepand cu luna decembrie in atelier a mai aparut un elf la fel de talentat – prietena mea CRINA BIRIS sper sa va incantam cu noile produse care vor fi postate in curand. Un an nou de vis.
felicitari!!! si pentru atelier si pentru creatii!!!! mult spor si inspiratie :)
multumesc
Spor la lucru ;) ca indemanare si talent este tot inainte !!