Daca ne gandim la obiecte handmade crosetate pe Breslo, unul dintre primele magazine care ne vin in minte este cel al Danielei Chetraru, Artizana. Atelierul acesteia, atelier “de creatie si de relaxare”, cum il numeste ea, este amenajat intr-o incapere de 12 mp, este tare ordonat si impartit pe colturi, in functie de utilitatea si specificul materialelor. De asemenea, este locul in care Danielei ii place sa isi petreaca cea mai mare parte din timp.
Primul colt este spatiu de depozitare pentru furnituri, incepand de la accesorii metalice pana la margele si ata de cusut, dar si pentru crosete si fire subtiri. Geanta care troneaza deasupra canapelei, I <3 TRICOT, este preferata Artizanei, de aceea o si poarta cu ea peste tot – inclusiv in atelier.
Langa pian, Daniela depoziteaza bustul de croitorie. Tot acolo este si dulapul cu fire mai groase si pufoase. Ati mai vazut undeva materiale de crosetat si tricotat atat de multe si variate? Si asezate atat de ordonat ?
In cel de-al treilea colt al camerei, Artizana tine tricotinele, andrelele mai groase, dantelele, iar in vintrina sunt expuse produsele muncii ei. In ultimul colt din atelier, se gaseste calculatorul, de unde Daniela posteaza imaginile pe Breslo :)
OMG! Ce frumoasa sunteti! :) Ce atelier ordonat aveti! Se pare ca nu degeaba s-a inventat cuv” perfect” :). Numai bine de la Focsani! :)
Doamne ce mult imi place !Ce de ate si ce frumos aranjate,am ramas fara cuvinte !!Si eu care credeam ca am multe ate .
Daniela felicitari pentru ,,raiul” asta plin de culoare si de lucruri minunate.Spor la creat !
wow…am ramas gura casca
Minunat!!O persoana superba, intr-un atelier pe masura!!Felicitari!!
Daniela face niste floricele superbe :)
Doamne cate aaaaaaiiiiii :O succes in toate :X
Foarte frumos, Daniela! Asta da atelier, sunt cateva fire acolo.. :) Imi plac mult de tot floricelele si sunt invidioasa pentru bratarile acestea imbracate! :) Spor la treaba in continuare!
Intotdeauna am gasit frumusete si eleganta in magazinul tau, dar vazandu-te si vazandu-ti atelierul nici nu se putea altfel.felicitari pentru creatiile tale! spor si creativitate!
fELICITARI!TE INVIDIEZ PENTRU ORDINEA SI VIZIBILITATEA PE CARE O AI ASUPRA FIRELOR.Am si eu foarte multe,dar in pungi ,si trebuie mereu sa cotrobai dupa anumite culori.Se vede ca esti o artista si o perfectionista.te apreciez si-ti urez mult succes si tone de imaginatie
whaaaaa :o ce de ate … ce de culori … cata ordine … ce-mi place :) ( in merceria de la noi din oras nu gasesti atatea, serios vorbesc :) )
Frumusete, ordine, arta si multa munca, tot ce se vede e mult prea putin in comparatie cu Dany in realitate. Ea e o persoana cu sufletul frumos, inteligenta, cultivata, cu foarte mult bun simt, rabdare si intelegere fata de ceilalti dar mai ales sufletista, un om care te ajuta fara a pretinde nimic in schimb, de o delicatete desavarsita.
Sunt un om mai “bogat”, doar pentru ca te-am cunoscut, Daniela. Felicitari! Esti o artista adevarata iar cuvantul care te caracterizeaza cu adevarat este simplu: frumusete.
Si inca ceva. Nu doar florile realizate de ea sunt superbe. In tot ceea ce face, exceleaza.
Am ramas fara cuvinte in fata atelierului atat de ordonat si atat de aprovizionati. Felicitari si sanatate pentru a putea folosi toate firele din dulap, Daniela.
wawww:)