O adiere de vânt este de ajuns pentru a porni în pași de dans spre frunzele care ne așteaptă să le luăm în brațe, să le prindem în păr, să…
Aflăm că delimitarea cromatică dintre vara şi iarna 2013 a devenit dintr-o dată o punte subtilă şi se pare că tonurile pastel încălzesc iarna capricioasă, designerii au mai lăsat deoparte all black-ul atât de uzitat în ultimele sezoane. Chiar dacă marile case de modă nu au renunţat în totalitate la negru, totuşi s-au limitat la câteva ţinute intunecate care par accidental introduse pe alocuri. Sau negrul l-au asociat unor culori saturate ori pastelate. Tonurile…
Frumuseţea vine din interior dar depinde cum ajunge să fie exprimată în exterior. Ea trebuie cultivată şi întreţinută în aşa fel încât atunci când ajunge la ceilalţi să fie în…
Halloween – sărbătoare de origine celtică, încă neacceptată în totalitate pe plaiurile mioritice, dar cu o popularitate în continuă creștere, datorată în mare parte potențialului său de marketing. Totuși, trebuie…
Ne apropiem cu pasi repezi de noaptea cand se da din nou “lupta” intre spiritele bune si cele rele care se intorc pe pamant. Astfel ca in zilele…
Hello ladies, acum că mi-am ieşit din stările melancolice pot să mă bucur în sfârşit de toamnă. Mi-am dat seama că indiferent de anotimp, natura mereu ne dă un prilej…
’’În fiecare zi mi-e dor de tine’’ declară eco-îndrăgostiţii unui accesoriu realizat din materiale naturale. Un dor care poate fi uşor explicat: fineţe şi eleganţă naturală, frumuseţea obiectului realizat cu…
A venit, a venit toamna/ Acoperă-mi inima cu ceva… Spunea o piesă melancolică. Și tocmai ca să nu mă cuprindă dorul de vară, de excursii, de locuri faine, de briza…
Toamna este anotimpul ce aduce un numar infinit de nuante in combinatii de maro, galben, portocaliu si rosu. E vremea in care tot ceea ce ne inconjoara se…
Zdranganica, ursuleţul Teddy, maimuţica Lili, Pisi şi alţi prieteni simpatici ne zâmbesc din magazinul lelika. Ei sunt gata să întâlnească mânuţele calde ale prichindeilor care să le cuprindă şi să…
2 Comments