După o mică apropiere de un suflet singuratic si țepos (aka ariciul), să aruncăm o scurtă (dar intensă) privire asupra unei alte ființe care, în ciuda renumelui nefavorabil și a firii mai degrabă nesociabile, a reușit să devină foarte îndrăgită în spațiul handmade. Majoritar nocturnă, eminamente solitară și sublim mioapă, bufnița e noua pisică în handmade. Cu ghearele-i puternice nu se mai agață de copaci, ci mai degrabă de bluze, păr, genți, revere și nu mai vânează animale mici, ci gesturi admirative mari.
Azi, partea 1 – bufnița pe Breslo. Cu alte cuvinte, va urma :).
Pe curand :).
Ce poezie dulce cu si despre bufnite, zebru! Iar ‘ingerasului’ din incheiere, nu stii ce sa-i admiri mai degraba: sfiosenia zambetului ascuns, perdeaua de gene peste priviri de zana, sau ‘suratele’ jucause, tangled prin buclele ascunse sub rozul varstei de fondanta! Multumim!
saru’ mana :)
O.O multumesc frumos!