Isi plimba usor pasii pe covorul de frunze cazute acum o luna. Capatasera o culoare uniforma si un miros intepator de putregai. Ploua in fiecare zi insa ea nu se mai temea de ploaie, stia ca dansul picaturilor o va imbratisa suav si indelung sau poate pasional. Bruma diminetii ii atingea gleznele goale si ii revigora circulatia amortita.
Incerca sa trezeasca la viata stejarii amutiti de frig si de spaima iernii aspre ce avea sa vina. Insa refuzau obstinent, intorcandu-si privirea amutita de vantul rece, intrau in hibernare.Pana la primavara isi pierduse prietenii de nadejde.Lua de jos cateva crengute uscate pe care, mai apoi, picta trei frunze ce-si pierdusera energia verii sub vremea naprasnica. Si le infasura in jurul gatului si ii promise stejarului batran ca va purta colierul intreaga iarna, in semn de consideratie fata de prietenia ce ii leaga.
nagual, soptira stejarii, sa vii sa ne vezi la primavara!
Voi veni, voi veni sa-mi fac cununa de frunze verzi, sa dantuim in soare, sa culegem particule de aer cald!
incantator, special, original cu o executie perfecta merita din plin admiratia.pe mine m-a incantat.felicitari.
Ce te joci cu inima mea, Eugenia.. :)
Multumesc pentru povestea atat de frumoasa asociata produsului meu, stii, tot o zana a padurii m-a inspirat si pe mine.
Si trebuie sa spun ca ador sa lucrez cu materiale carora prin atingere reusesti sa le dai un sens, sa ghicesc in spatele unei maini de lut o forma anume.
Daca crengutele mele au atins si alte suflete, pentru mine e o bucurie imensa!
Iar nagual le promite stejarilor ca-i va vizita si pe gerul cel cumplit, si odata cu razele renasterii.