Azi e marți

Azi nu e marți, știe toată lumea. Inclusiv eu, deși am aflat abia acum două ore că e joi, nu marți.

Nu știu pe ce să dau vina – pe oboseală [de la ce? că nu am lucrat pe rupte, nici nu am petrecut în neștire], vârstă [now we’re talking], sau pe domnul acela cu nume german [sper eu să nu].

E bine, totuși – întotdeauna mi-am dorit ca zilele să-și piardă identitatea. Să nu mă bucur că e vineri, să nu disper că este luni.

E bine și nu prea. Trebuie cumva să mă amplasez în ziua corectă. Și mi-a și venit o idee, să știți.
Să-mi notez într-un jurnal ziua, data și câteva gânduri, legate de ziua respectivă. Zic și eu, tocmai am aflat că o scriitoare așa face [mă refer la jurnal], din cu totul alte motive.
Că e vorba de inspirație pentru romane, că e vorba de ancorarea în realitate, eu zic că nu prea are importanță.

Jurnalul l-am și ales – e de la oanamocanu, e dotat cu foi veline [numai bune pentru rânduri, gânduri și …nu, desene totuși nu] și coperți din carton și piele.

Așteaptă răbdător, ca să nu spun indiferent, să îl umplu cu scrisul meu frumos de mână.
De mă vei întreba în ce zi suntem, mă opresc la ultima pagină, adun 1 în gând și gata – nu există posibilitatea de-a greși.
Sper doar să nu uit să scriu în fiecare zi, atât.