Mă fascinează aricii. Mă pot identifica cu ei foarte bine :). Știu cum e să fii mic, țepos, sperios și solitar. Cum te faci o minge de țepi când te simți amenințat. Cum pe dinauntru ești moale și fragil. Dar oricât de plastic aș exprima asta, nu aș putea-o face la fel de bine ca Muriel Barbery, prin vocea fetiței Paloma, în “Eleganța ariciului”:
“Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevarată fortareață, dar am senzația că pe dinauntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niste făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante.”
… și nici la fel de frumos și cu atâta afecțiune, așa cum este ilustrat ariciul pe Breslo:
Și în lumea largă:
Voi cât de arici sunteți?
Eu una sunt destul de arici :-)
Si-mi place ca, de fiecare data vreunul imi viziteaza curtea, sa fac mai intai cunostinta cu el, luandu-l usor in maini, si mai apoi sa ii prezint camera mea, pentru o sedinta foto. Asa se face ca am destul de multe poze cu aceste mici, tepoase, dar delicate creaturi, aricii.
Foarte frumos scris si ilustrat articolul, felicitari Zebru pentru prima parte si artizanilor Breslo pentu ca ti-au oferit “material didactic” atat de variat:-)
Este animalul meu preferat !!!
:) multumesc mult! mie imi provoaca un sentiment de tandrete desavarsit <3