Peisaje în schimbare, culori care se transformă permanent, pământul își ascunde în tăcere devenirea, cerul frământă norii la nesâfârșit…anotimpurile ritmeaza natura, dau sens vieții pe care aceste variații o mențin în mișcare.
Scenariile apocaliptice în care ni se explică sfârșitul celor 4 anotimpuri, faptul ca ele vor fi înlocuite de 2 anotimpuri cu care va trebui să ne obișnuim, sunt probabil pe gustul unora care văd catastrofe naturale peste tot însă alții, printre care și eu, refuz aceste probabilități pesimiste. Poate e o negare încâpățânată de care nu pot scăpa, poate că în aceste momente chiar se întamplă aceea moficare fără întoarcere care ar trebui să ne aducă insomnii și teamă.
Dar viața are puterea ei, anotimpurile își urmeaza veșnica întoarcere și noi credem în promisiunile lor. Și câtă încântare ne aduce primavara, câtă energie ne oferă vara, ce candoare ne îmbrățișează toamna, ce dulce reverie ne însoțește iarna…
Și toate acestea frumuseți ne sunt dăruite de natura pe care o iubim și unde găsim atâtea minunății care ne farmecă.
Pietrele sunt o astfel de minunație a naturii. Dacă ele vă pot părea comune, obișnuite și anoste atunci sigur trebuie să faceți o vizită în magazinul mir.art. Ele reprezintă suprafața de lucru a artistului atunci când imaginația își începe jocul. Un artist știe să transforme, să surprindă, să ne seducă. mir.art ne propune creații inspirate din natură și lumea animalelor, insectelor, transpuse pe un suport natural: piatra de râu.
Artistul ne-a povestit cum a început pasiunea pentru decorarea pietrelor și cât mister și frumusețe ascund aceste pietre.
’’Pasiunea mea dintai e sculptura si totul a inceput acum multi ani de la cautarea unei alternative la materialele mai greu de procurat, precum marmura. La o plimbare pe Valea Teleajenului am avut revelatia: pietrele banale de pe malul acestui rau ascundeau sub griul lor inselator de la suprafata structuri incredibile, ca sa nu mai zic de coloritul lor, care mergea de la mustar la vinetiu, cu tot felul de vinisoare si chiar fosile, ramase de pe vremea cand aici se intindea Marea Sarmatica. Minunatii de astea se gasesc peste tot, trebuie doar sa le vezi. De atunci materialul meu preferat este piatra de rau si, cum Teleajenul este cel mai aproape de mine, ma aprovizionez de aici. Fireste nu orice piatra se preteaza la asa ceva, trebuie selectate structurile potrivite.
Martisoare din piatra
Buburuze-ruze, la soare, pe o piatra inflorita
Ideea de a face si altceva cu aceste pietre mi-a venit in iarna aceasta, cand stateam in casa si nu puteam sculpta (atelierul meu e in aer liber). A fost mai mult o joaca, am vrut sa vad ce iese. Deci nu mi-am propus neaparat ceva, aveam niste pietre prin casa si intr-o duminica m-am apucat sa le pictez. Apoi m-a prins ocupatia asta o luna intreaga. Nu stiu daca o sa merg mai departe de atat, acum ca vine vremea frumoasa ma reapuc de sculptura, dar poate ca in timpul liber care o sa imi mai ramana (mai am si ore de educatie vizuala la un liceu din Ploiesti) o sa mai pictez si pietre.
Pietre pictate
Pisici pictate pe piatra
Stiu ca epoca noastra traieste o obsesie eco si nu cred ca e rau deloc. Imi place tendinta asta de refolosire a materialelor umile, simple, culese din natura, din care pot iesi chestii fabuloase. Poate ca nu este Arta cu A mare, care sa ramana in tratatale de istorie din domeniu, dar este un fel de a face din cotidian si din banal ceva frumos. Si asta e la indemana oricui.’’
Casute din piatra
Sunt tare frumoase picturile pe piatra. Preferata mea este: “Buburuze-ruze, la soare”.
Spor la treaba si multa inspiratie!
Super idee, sunt foarte frumoase toate, dar cum mie imi plac pisicile, inclin mai mult spre acele pietricele ce le reprezinta. Multumesc!
waaaaa!!!!!!!!!