Uit tot mai mult. De tot, nu așa, un pic. Mi se întâmplă să nu mai am nici măcar câte o mică amintire despre lucruri. Nimic. Pagină albă. Sunt puțin derutat, oare îmbatrănesc?! De exemplu, acum. M-am trezit afară, în zăpadă. Pur și simplu afară. În frig. Ninge chiar, ușurel. De asta m-am și trezit, că mă gâdilau fulgii care mi se topesc pe nas. Nu am, desigur, nici ce mai vagă idee cum am ajuns aici. Cert e că îmi e puțin rece la picioare și, nu știu de ce, am o mătură în mănă. Să fi ieșit să mătur zăpada? Dar când? Oricum, nu prea făcusem treabă, erau troiene peste tot. Bun, să nu-mi mai bat capul și să intru în casă. Cât o fi ceasul? Oare nu am nimic de făcut azi? Dar ce zi e azi? În fine, mormăi în barbă o vreme, înaintând cu greu spre casă – parcă mă mișc tot mai agale, oare am reumatism?! Mă plimb prin casă încercând să îmi amintesc unde am pus diverse lucruri utile și, în general, cam care e structura camerelor. Constat că am făcut numai bălți peste tot, deși sunt sigur că m-am șters bine-bine pe picioare la ușă. În fine, sunt obosit și mi-e tot mai cald, cred că am febră. Uite o oglindă, ce bine! – sincer, nu îmi mai amintesc nici măcar cum arăt (ce alte lucruri esențiale, gen care e scopul meu în viață și încotro mă întrept!). Și nu credeți că năvălesc peste mine amintirile șuvoaie după ce privesc îmbujorat acest chip:
Păi sunt un frumos și un simpatic! Nu îmi mai aminteam că am nasul atât de colorat și obrajii mi se fac atât de rumeni când dau de un pic de căldură! Și ce căciuliță tricotată și festivă am! Sunt cel mai frumos om de zăpadă și nu-mi amintesc mare brânză pentru că abia acum câteva ore m-am născut! Scopul meu e să adun copii și oameni mari împreună într-un iureș de veselie molipsitoare și să străjuiesc cu mătura în mănă (!!!) în fața casei toată iarna! Sunt atât de fericit! Știu cine sunt, poate că pentru prima oară, deci nu am uitat. Nu sunt bătrân! Și, mai ales – phiu! – nu am reumatism. Dar vai, am umplut casa oamenilor de apă pentru că… mă topeeeeesc!
Vă salut, ne vedem afară – LadyA, vă rog să-mi coaseți la loc nasturii pe haina albă și să-mi puneți un mic petec aici, tocmai l-am lăsat pe covorul din sufragerie – trebuie să ies, sunt un om de zăpadă și ei stau afară la frig, pentru că ăsta e rostul lor pe pământ, ce bine că l-am aflat – am fugit, ura!
Adorabile toate creatiile semnate LadyA!
Felicitari!
Superb atat articolul cat si omuletul de zapada! Felicitari!
Ce poveste frumoasa!Am zambit pana la urechi exact ca omuletul din imagine.Multumesc! :)
Foarte frumos!!
simpatic foc
Multumesc! Am rosit si, evident, m-am mai topit putin :)