E o vorbă, conform căreia culegi exact ce ai semănat. Nimic ai semănat, nimic culegi. Ceva ai semănat, șanse sunt tot ca nimic să culegi.
Eu am cumpărat semințe. De vreo 3 săptămâni, tot fac planuri ce culturi să dezvolt. Desigur, aș pune doar leuștean și salată. Alții insistă pentru ridichi, dovlecei, roșii și chiar vinete. Eu îmi știu aptitudinile de agricultor – mânuiesc sapa mai bine decât cuvintele, însă am un ritm de lucru care, comparat cu viteza melcului, îl pune pe acesta într-o lumină fantastică. Ceea ce înseamnă că voi fi pregătită pentru lucrările de primăvară undeva pe la mijlocul verii.
Am mai citit [că eu mă informez, caut, adun și câteodată procesez informații, ca apoi să le uit pentru eternitate] cum că unele sortimente trebuie puse în pământ în stadiul de plăntuțe, și nu de semințe [mie îmi place să împrăștii semințe, mi se pare o joacă].
Da, pui niște pământ în ceva recipient, adaugi semințele, și apoi te rogi ca rezultatul procesului de germinație să nu intre pe lăbuțele domnului motan.
Ar fi o idee mult mai bună să intre pe mânuțele mele. Așa, la trecerea de la iarnă la primăvară. De la închis la deschis. De la hibernare la explozie de viață.
Da, sunt un agricultor priceput. Voi pune semințe, și voi culege vegetale în ceramică, marca atelierul cu povești.
Roșiile, leușteanul și salata au devenit mainstream.
:)) am trecut si ei prin perioada de agricultura intensiva (in apartament, eu). Am inceput ambitios cu rosii cherry si ardei. Am ajuns la patrunjei si busuioc. Ies toate, fac ochi in lume, se curbeaza dupa soare. Intr-o saptamna sunt compostate, niste creaturi ale noptii. Inca intr-o saptamana sunt calcate, aceleasi creaturi, cred. In trei saptamani, raman cu creaturile. In a patra saptamana o iau de la capat. Acum trec la germeni de grau, fasole din Asia, lucerna. Un adevarat corn al abundentei, vorba ceramica imprumutata din atelierul cu povesti.