Admirație

Să fi fost de la rochița roz cu tulle? De la pantalonașii scurți, bufanți și dantelați, de dedesubt? Sau poate de la părul roșcat, prins într-un coc perfect, sus în vârf? De la cerceii de perlă? Nu cred, despre asta s-au scris cărți, s-au făcut filme și, mai ales, au fost pictate tablouri. Eu cred că a fost totul din pricina ochilor albaștri, mari, mirați și, cumva, imperceptibil, triști. Sau lui, oricum, așa i se păruse. Din prima seara în care o văzuse pe scenă, fusese iremediabil și până peste urechi cucerit. Era mica lui balerină îmbujorată, care îl fermeca cu fiecare spectacol tot mai mult și mai mult, până aproape își pierdu mințile de admirație. Vroia s-o ceară de la bristol, s-o ia acasă, să-i cânte serenade, să o copleșească cu cadouri, flori și atenții. Micuța lui balerină!Într-o zi o să-și facă curaj să îi mărturisească toate aceste sentimente nobile care îl făceau să pară mai înalt. Într-o zi o să-i pună lumea întreagă la picioare și ea va leșina de fericire și surpriză. Da, toate acestea se vor întâmpla într-o zi. Poate mâine. Astăzi se simte puțin, foarte puțin, timid.