A inceput cu un miros

Prima data a fost un miros. Vag dulceag, bland si verde, cumva. Am simtit-o in nari cand am iesit afara si cerul nu-mi mai atarna plumburiu deasupra capului. Cumva, mi-am dat seama ca mi-am uitat acasa caciula si manusile si era ok, nu mi-au picat urechile pe jos, inghetate. Intr-o zi mi s-a parut ca aud ciripit de pasarele. Dar cu siguranta erau vocile mici din capul meu, care se mai cearta (si ma mai cearta) uneori. Apoi cineva a aprins becul cel mare in toiul zilei si am stins farurile de la masina fara sa se faca intuneric. In alta zi m-am trezit la ora obisnuita si n-am mai orbecait prin casa. Altcandva mi s-a parut ca vad ghiocei sugrumati cu ata la o tanti in piata. Mi s-o fi parut? Nu stiu, eram grabita sa cumpar ridichi si ceapa verde. Ce-o fi? Ce se intampla? De ce nu-mi mai ingheata mainile pe volan? De ce nu mai ies aburi din mine ca dintr-o soba din Siberia? Ei, nu sunt chiar atat de inceata, doar dramatizez putin :). Dar de stiut, am stiut cu adevarat atunci cand mi-am prins in piept un buchetel de branduse galbene, vesele, gingase si optimiste. Vine primavara! Am mirosit eu ceva…

zarra