În mitologia greacă, Pandora a fost prima femeie de pe pământ. Zeus i-a ordonat lui Hefaistos, zeul meșteșugăritului, să o creeze și așa a și făcut, folosind apă și pământ urmand ca ulterior zeii sa o înzesteze cu multe talente; Afrodita i-a dat frumusețe, Apollo talent muzical, Hermes i-a oferit putere de convingere și așa mai departe. De aici și numele său: Pandora, “cu-toate-darurile”. Zeus l-a pus pe Hefaistos sa creeze Cutia Pandorei care sa contina toate relele depuse de zei: cruzimea, aroganța, suferința/durere, vanitatea, lăcomia și gelozia Herei, pofta trupeasca, ura, lacomia, bolile, lenea, tristetea, teama , inselaciunea si subjugarea muritorilor de catre zei si nu in cele din urma,suferinta si moartea. Speranta ar fi fost depusa ultima se pare de Atena, fiind zeita intelepciunii.
Când Prometeu a furat focul din Olimp, Zeus s-a răzbunat ducându-i-o pe Pandora fratelui sau. Pandora avea cu ea o cutie pe care nu trebuia să o deschidă sub nici o formă. Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia, și toate relele din interior au scăpat și s-au împrăștiat pe tot pământul. S-a grăbit să îi pună capacul, dar totul scăpase, excepție făcând un lucru care stătea la fundul cutiei, acesta fiind Speranța.
Daca din varii motive, si cum aici si acum ti se poate intampla sa simti ca si cum Cutia Pandorei ai fi deschis-o chiar tu nu trebuie decat sa nu uiti ca undeva, ascunsa si inchisa sta speranta, speranta care iti permite sa visezi ca totul poate fi mai bine, iti da increderea sa mergi mai departe, te motiveaza si iti da curaj, te ajuta sa privesti oamenii din jur din mai multe perspective, sperand mereu ca vor fi mai buni sau macar vor incerca. Nu trebuie decat sa ii permiti sa emearga printre maracinii ce s-au adaunat in universul tau.
Pandora Alinei Panait este o fata urbana, o fata urbana dar boema, care adora lucrurile simple, lucrurile simple dar ” cu greutate”, care te fac sa simti ca traiesti. Este o fata care a inteles ca viata trebuie luata asa cum iti este oferita, cu intemperii dar si cu zile insorite, si ca nimeni, nicaieri, nu poate fi perfect dar putem spera la perfectiune, facand fiecare lucru in parte bine si cu simt de responsabilitate.
O vom lasa oare sa deschida pentru ultima data cutia?
chiar ma intrebam…pe cand un articol despre cutiutele alinei. m-am indragostit de ele de cum le-am vazut. frumos scris, eugenia :)
ce surpriza placuta . :)
multumesc pentru articol, si felicitari pentru text :D .
eu tocmai am declarat oficial ca stau prost la capitolul cuvinte (motiv pentru care incerc sa compensez prin imagini :P ) .