Sunt sigură că le-ați văzut, dacă vă grăbeați încet [ :) ] să bifați tot ce-i pe listă.
Sunt ușor dolofano-diafane, cu penaj asortat îndrăzneț, cu priviri iscoditoare.
Scot câte un tril suav când și când, de sub jobenul roz nebun, magenta sau fuchsia. Ah, mă scuzați-gramofonul face asta, ele doar vorbesc cu fluturii de sus, despre orașul care doarme [chiar și ziua] dedesubt.
Despre ce vorbesc? Păi despre UrbanBirds, adică despre ele.
Se întâlnesc, nu foarte des, pe pereți. Ca un tablou.
La tine, la mine, la ea, la ei sau la noi.
Nu?
Atunci ar cam fi timpul.
Be First to Comment