În aceste zile însorite de mai, ne-am lăsat conduși de un cântec de cuc și am ajuns într-o grădină cu bujori de mai care și-au deschis petalele numai atât cât să ne încânte privirea.
Culori pastel și parfum delicat, ce poate fi mai frumos decât un bujor de mai pe care ai vrea să-l așezi într-o vază ca să-l ai alături dar în același timp nu te lasă inima să-i tai tulpina fragedă. El își are rostul aici în natură unde poate primi soarele și roua, unde își poate etala toata splendoarea celor care știu să-i înțeleagă rostul.
Și tocmai pentru că această floare este atât de minunată încât nu dorim să ne despărțim de ea nici după luna mai, ne lăsăm seduși de buchetele de bujori pe care ni le propune CuibDeCuc.
Realizate din hârtie cu o îndemânare de artist care își cunoaște tehnica și se inspiră din natura pe care o iubește, buchetele de bujori obținute ne farmecă și promit să ne țină companie tot anul.
Am stat de vorbă cu CuibDeCuc care ne-a povestit cum a început pasiunea ei pentru buchetele de flori din hârtie și cât de importante sunt materialele naturale sau reciclate cu care lucrează pentru a oferi acestor flori naturalețea delicată.
’’Pasiunea mea pentru flori a inceput inca din copilarie, cand mi-am petrecut timpul descoperind cu mult entuziasm toate minunile oferite de natura. Cu floristica m-am imrietenit in timpul facultatii, cand am avut posibilitatea de a lucra cu Andreea Stör, un designer florist de renume. İdeea cu flori de hartie a urmat dupa aceasta perioada, cand am descoperit oportunitatile oferite de hartie, aceasta fiind un material foarte versatil si usor de lucrat.
Buchet din flori de hartie cu bujori si trandafiri
Lucrez cu foarte putine materiale. Materialul de baza este hartia de matase, pe langa care mai folosesc hartie reciclata, sarma, acuarele si un adeziv simplu. Am experimentat cu multe materiale, dar am ajuns la concluzia ca hartia colorata cu acuarele imi da cele mai multe posibilitati. İn general cu cat e mai simpla metoda si materialele, cu atat mai frumos, mai natural e produsul. Mai putin inseamna mai mult.
Buchet din flori de hartie cu bujori si freesia
İntotdeauna ma pasionat natura. İncerc sa fac flori din hartie cu aspect natural, nu doar niste flori artificiale. Nicodata nu as folosi elemente din plastic sau culori stridente, nenaturale. Folosesc si hartie reciclata cat de mult e posibil. Fac aceste lucrurui in primul rand din punct de vedere estetic, dar si din punct de vedere etic.’’
Buchet din flori de hartie cu bujori, hortensia si trandafiri
Be First to Comment