Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 12 iunie 2013, orele 18.00, în Spaţiile Medievale, vernisajul expoziţiei ”Ştefan Luchian – univers artistic”.
Organizată în colaborare cu 16 prestigioase instituţii din Bucureşti şi din ţară, expoziţia este prilejuită de împlinirea a 145 de ani de la naşterea celui care a fost numit „poetul plastic al florilor”.
Multumiri: Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu, Muzeul de Artă, Braşov, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Regiunii Porţile de Fier Drobeta-Turnu Severin, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea – Muzeul de Artă.
Expoziţia organizată la iniţiativa Muzeului Naţional Cotroceni cuprinde un număr de peste 100 de lucrări de o mare valoare patrimonială, evidenţiind în remarcabile uleiuri pe pânză şi carton, pasteluri, acuarele, cărbune, tuş şi creion întreaga tematică a creaţiei lui Ştefan Luchian: flori, peisaje, portrete, natură statică, nuduri. În expoziţie se află şi obiecte personale ale pictorului: şevalet, penel, cutia de culori, scaun, bască, alături de un bust al artistului, semnat de sculptorul Dimitrie Paciurea.
Printre lucrările ce sintetizează opera sa, şi care se regăsesc în cadrul expoziţiei amintim: Autoportret (acuarelă), Autoportret (u/c), Portretul lui Mihai Eminescu (cărbune), Trandafiri (pastel), Trandafiri albi (u/c), Anemone (pastel, 1905), Garoafe (u/c), Crizanteme în vas (pastel), Albăstrele (u/c), Maci şi spice în ulcică (u/p), Natură moartă – flori (u/p), Mere (u/p), Vişine (acuarelă 1902-1904), Femeie cu pălărie roşie şi voaletă (pastel), Roşior (Ofiţer român călare) u/p, Margine de crâng u/p, Peisaj (pastel), Car cu boi dejugaţi (pastel), Păstoriţa (u/c), Nud culcat în peisaj (acuarelă), Vara şi Toamna (schiţe pentru panouri decorative în vederea decorării casei lui Victor Antonescu, din anii 1900-0901) etc.
Expoziţia „Ştefan Luchian – univers artistic” continuă proiectul iniţiat de Muzeul Naţional Cotroceni, legat de readucerea în atenţia marelui public a unor opere de o inestimabilă valoare, semnate de mari clasici ai picturii româneşti: Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 12 iunie – 31 august 2013, de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30.
Expoziţia beneficiază de un album color, care va putea fi achiziţionat de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30 – 17.30.
Vernisajul va fi urmat de la orele 19.00 de un concert cu lucrări semnate Johann Sebastian Bach – compozitorul preferat al pictorului Ştefan Luchian – susţinut de Marin Cazacu – violoncel, Simina Croitoru – vioară, Clementina Ciucu – pian.
Partener principal: Apa Nova
Parteneri: Konica Minolta, Banca Transilvania, Generali
Parteneri media: Onlinegallery, Agerpres, Radio France International, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti, Rador, Şapte Seri, Spectacular View, ArtOut, Căminul,Port.ro, Business Woman, Qmagazin, Artindex, Fundaţia Culturala Magazin Istoric, Historia, Breslo.ro, Modernism.ro, TVCity.
Persoană de contact:
Ştefania Ciubotaru
0213173106
email: [email protected]
Be First to Comment