Oh, oare nimeni nu asculta sfaturile unei mai nou intrate in grupul ”Dietoholicilor anonimi”, care pune kilograme chiar si adulmecand?! (completare: ma simt si ma simteam bine in pielea mea, dar te simti si mai bine cu cateva kilograme jos, respiri chiar si mai usor). Chiar trebuia sa iti faci rau cu mana ta!
Gustate poate doar cu privirea, acum imaginea unor delicii cu aluat din unt ce ti se topeste in gura, nuci crocante si gem savuros de zmeura te va urmari intreaga zi precum soarele. Si sa nu crezi ca vei mai fi in stare sa iti duci la bun sfarsit treburile pentru ca vei fi in imposibilitate gustativa!Si asta nu e o scuza in fata sefului!
Asadar, articolul de astazi va fi scurt si succint, mi s-a terminat sticla cu apa pe care am adus-o drept ajutor de scriitor. Poate daca nu as fi incercat din doua in doua secunde sa disimulez ploaia din gura in aversa catre stomacul cersetor, mi-ar fi ajuns intreaga zi!
Dar daca faci parte din categoria celor care isi permit deserturi zilnic, nu lunar, trimestrial sau doar la Craciun si Paste, pentru ca au un metabolism mai ceva decat TGV-ul frantuz, bulgarasii Evutzei sunt prima recomandare a mea!
Iar pentru cei asemenea mie, cu metabolismul asemenea personalului Vaslui-Iasi, ce de regula servesc doar bulgari de zapada, o recomandare: daca e sa o comiti, macar pacatuieste pentru ceva ce merita!
Care ar fi pacatul tau dulce de la Eva in(coace)?Si nu imi raspunde merele.
Ah, si atat de mult vreau sa vad cat rezisti pana dai click pe” trimite comanda”! >:)
PS: ti-am spus ca sunt in intregime handmade, fara aditivi, coloranti, E-uri sau alte ingrediente nesanatoase.
Pfooaaaiiiiii, ce surpriza delicioasa mi-ai facut tu azi! :D
Ma simt onorata sa savurez cuvintele tale cu referire si la deliciile mele! O adevarata incantare pentru care iti multumesc din suflet!
Genial articolul!! Esti minunata!! Multumesc! ♥
P.S.: ador jocurile tale de cuvinte! ( “Care ar fi pacatul tau dulce de la Eva in(coace)?Si nu imi raspunde merele.” – GENIAL.)
Nemaipomenit articolul si apetisante prajiturile…