Martisorul e sarbatoarea mea preferata. Craciunul s-a transformat incetisor intr-o oda a consumerismului, Pastele e ziua in care poti sa renunti oficial la dieta pe care n-ai inceput-o nici de data asta pe 1 Ianuarie, iar de Dragobete si sf. Valentin nici nu mai vorbesc. Stiati ca 14 Februarie e una dintre datele cu cel mai mare numar de certuri si despartiri?
Dar Martisorul, dragul de el, Martisorul inca isi pastreaza traditiile. Acu’, daruri n-o sa refuz niciodata, evident. : ) Dar satisfactia e de 10 ori mai mare cand cadoul vine la pachet cu ritualul.
Din povesti, eu stiu asa: esenta martisorului e snurul – funia anului, rosu pentru cald si alb pentru rece, cele doua sezoane care alimenteaza prin alternanta lor motorul vietii naturale.
Nu cred ca ar fi gresita nici alta interpretare din gama yin si yang – binele si raul, lumina si intuneric, masculin si feminin, mereu cele 2 parti ale aceleiasi monede. Martisorul e o lectie de impacare si echilibru, in fond.
Dar sa nu uitam sa ne jucam! Cand eram mica, bunica m-a invatat sa-mi leg snurul la mana si sa nu-l dau jos pana nu vad un pom inflorit. Atunci trebuia sa gasesc un baiat care sa-l rupa cu degetul mic de la mana stanga, si sa-l leg de una dintre ramuri.
Daca faceam asta, inseamna ca timp de un an eu si pomul eram frati. Odata cu pomul m-as fi inaltat si eu, iar el ar fi fost sanatos si rodnic ca tineretea mea. Dragut, nu? Inca mai fac asta. Tot nu m-am impacat cu ideea ca raman de 1,58 m.
Nu stiu care era rolul baietelului in toata povestea asta. Am o banuiala ca ai mei se cam distrau pe seama mea. Dar mai bine admir niste martisoare handmade decat sa-mi fac sange rau.
Voi? Cu ce povesti despre martisor ati crescut? Hai sa facem schimb de ritualuri.
Primavara insorita, prieteni!
cu aceeasi poveste ca si a ta :)) dar fie ce-o fi nu renunt la snurul alb-rosu … multumesc pentru includere :)