Am văzut atâtea idei de pernuțe decorative, încât, în încăpățânarea mea maladivă deja, mi-am promis de cel puțin 34136574652135 +1 ori că îmi voi face și eu câteva [câteodată, autosuficiența mă omoară].
Desigur, modelele urmau să fie nemaivăzute, în culori fabuloase, și cu o execuție fără de cusur. Da, cum să nu….
Uit că nu am mașină de cusut și nici nu știu să cos – știu doar să dau indicații, și alea vai de capul lor.
Nu prind înțelesul expresiei “Lasă-i pe cei care se pricep “, decât când sunt în mijlocul dezastrului – materiale care plutesc frumos pe apa sâmbetei, frustrare aproape de cote maxime, și dorința de a avea un al treilea picior, care să aplice lovituri bine țintite în locuri moi. Prea moi, prea ca la…prea moi :).
Dacă-i joi, sunt înțeleaptă. Atât de înțeleaptă, încât o să iau pernele de-a gata. Cu “Copac verde în sol fertil ” cu tot.
Din fericire, sunt și oameni care știu ce fac. Cum ar fi cei de la HomeStyler.
Pernuțele din doc alb cu imprimeuri colorate, care mai de care mai atrăgătoare, stau așezate frumos pe rafturile magazinului cu miros de proaspăt și nou.
Vrei copaci, Paris sau albinuțe? Poate vreun mesaj isteț? Ești în locul potrivit.
Singura dificultate poate surveni doar dacă mi te-asemeni – îți plac toate și nu te poți hotărî. Dar nu-i nici o problemă. Ia-ți tot timpul de care ai nevoie. Chiar dacă va fi egal cu cel care ar trece până mi-aș face eu personal o pernuță.
O veșnicie +1.
:)
am incercat si eu o pernuta. greu nevoie mare :)) admir munca si apoi rezultatul :D