Doilies sunt lucrușoarele acelea drăguțe de hârtie, general folosite ca decor sub prăjituri. În ultimul timp, datorită faptului că sunt finuțe și versatile se folosesc în tot felul de proiecte DIY, nu doar cu scop decorativ.
Am avut ocazia să mă joc cu hârtie, astfel m-am pus pe creat câteva modele de doilies.
Materiale necesare:
– Hârtie, poate să fie simplă, albă sau în orice altă culoare îți dorești
– Forfecă
– Suprafață pentru tăiat
– Cuțit pentru tăiat (xacto knife)
– Perforator hârtie
Am început prin a decupa cercuri de hârtie. Poți folosi un compas sau un obiect rotund pentru a obține forma rotundă. Apoi am îndoit cercul în jumătate, repetând mișcarea de trei ori.
Triunghiul obținut se poate tăia/decupa/perfora în diverse forme și te poți juca la nesfârșit, creând mereu tipare noi. :)
Primul model l-am obținut doar cu ajutorul perforatorului.
Pentru modelul de mai jos am folosit foarfeca, perforatorul și un cuțit pentru tăierea hârtiei.
Următorul este preferatul meu. Am decupat forme de o parte și alta a triunghiului, am folosit și perforatorul. Apoi, am desfăcut hârtia cu grijă.
În funcție de fiecare tăietură, rezultatul este altul. Nu rămâne decât să te joci cu forme și tăieturi. Înainte de a folosi hârtiile decorative este recomandat să le lași la presat/îndreptat sub o carte mai grea.
Spor la lucru!
Anca
…sau sa le calci usor cu fierul de calcat(cu aburul oprit, sa nu le deformeze!) Foarte versatile! Iar daca lipesti sub cea decupata una de alta culoare, nici nu mai ai nevoie de portelanuri pentru placinta cu visine! multumim!
aigile, ce idee draguta! :)
placinta cu visine!! yumm, unde? :D
ce cute!si ce frumoasa e hartia de ambalat!