„Coquette” este o colectie de idei indraznete, adunate din toate colturile imaginatiei.
Este fiecare femeie, cu un dram in plus de curaj, curajul de a fi diferita si de a se individualiza intr-o multime. Cuvintele care in viziunea mea descriu o femeie „coquette” sunt rafinamentul, gratia si eleganta. Aceleasi atribute se regasesc si in piesele colectiei, unde accentul cade pe calitatea executiei, detaliile migaloase si lirismul liniei. Sunt prezentate bijuterii cu design variat, dar care au unitate prin anumite elemente comune, cum ar fi culorile, formele sau tehnica folosita.
Colectia uneste doua puncte de pe axa timpului. Este o fuziune intre un stil sofisticat, plin de detalii si minimalismul formelor de astazi. Fiecare bijuterie spune o poveste, imbina lumi si epoci atat de diferite, dar care se pot completa atat de armonios. Trecutul, cu a lui grandoare e adus intr-un prezent simplificat pentru a crea piese unice, inspirate de perioada victoriana, curentul art nouveau sau gotic este impletit subtil cu o nota de modernism.
Colectia se axeaza pe coliere, acestea fiind piesele principale ale expozitiei. Fiecare este insotit si de alte componente, alcatuind un set. Fie ca este vorba doar de o pereche de cercei, sau un set complet, alcatuit din colier, bratara, inel si cercei, au avantajul ca se pot purta in orice combinatie, in functie de vestimentatie sau eveniment. Bijuteriile sunt realizate manual, din sarma argintata si pietre semipretioase.
Lansarea colectiei este eveniment organizat de Design Yourself si Opera Nationala Bucuresti si va avea loc marti, 14 decembrie 2010, ora 19:00, in foaierul Operei Nationale din Bucuresti. Tot in aceeasi seara, dupa prezentarea colectiei, va avea loc si un concert sustinut de Classical Beat Orchestra si proiectii de film Next. Asa ca, acestea fiind spuse, Andreea va invita cu mare placere la acest “eveniment complex, in care bijuteria, muzica si filmul se vor impleti intr-o placuta seara de decembrie.”
PS: Din creatiile mai vechi ale Andreei puteti vedea in magazinul de pe Breslo:
Felicitari Deea, abia astept sa le vad pe blog! :)
Multumesc, multumesc! Acum le pun. :P