Paduri nestrabatute de brad se puneau strajeri de neclintit in fata noastra. Vedeam doar crestele inzapezite aruncand sclipiri in bataia soarelui. Drumul parea anevoios si de nestrabatut.
Langa poteca, murmura povesti de iarna un rau ager si grabit. Frigul nu-l incremenise inca asa ca se grabea spre mare.
Sorbeam insetat inghitituri din apa cristalina, imi trebuiau ca sa rezist unui drum lung.
Am intrebat bradul din apropiere cum se face de ei se trezesc cand altii abia au adormit, cum de accepta sacrificiul din fiecare iarna si se lasa taiati, nu le-ar fi mai usor sa-si piarda frunzele pentru trei luni pentru ca apoi sa revina la viata?Si-ar putea salva existenta.
Mi-a raspuns linistit si cu o intelepciune ancestrala ca: licarirea din ochii copilului caruia tatal abia i-a cumparat un bradut, straiele frumoase in care il imbraca familia, mirosul de portocale proaspat desfacute, de cozonaci, cantecele linistitoare din ajun, pacea pe care o inspira, bunatatea si candoarea, ii dau viata eterna si nu le-ar da pentru nimic in lume, asa ca merita sacrificiul cand stie ca poate aduce toate acestea intr-o casuta din lumea aceasta.
Pentru o clipa am fost invidios.Dar resemnarea atat de dulce si cugetata pe care mi-o darui bradul imi fuse alungata de zomote de pasi. Printre crengile copacilor am zarit doua umbre cu vesminte verzi si bocanci greoi.
Panica imi cuprinsese fiecare parte din trupul inghetat.Am luat-o la fuga fara sa-mi iau ramas de la batranul brad,pierdeam pamantul sub picioare intr-un ritm ametitor, fiecare parte din mine imi spunea ca, oamenii, oamenii de care imi povestise bradul, nu exista, sunt doar fantasme ale lui.
Superba poveste, scrisa cu foarte mult talent cum ne-a obisnuit deja!;)
De asemenea obiectul artistic ales frumos si de calitate.
multumescus dear!