Pete

De portocala. Si lamaie. Pe un albastru lipsit de patura pufoasa tricotata din nori albi, sau gri si picaturi de ploaie inca nenascute.

Ma uit si vad un cer de vara cu un soare arzator, care, cu o vesnicie la indemana, picteaza fara nici o graba flori din portocale. La urma urmei…cine spune ca razele nu pot fi flori?

Ma uit si vad o rochie din satin. Albastru turcoaz. Cu flori portocalii, pictate de mana usor sovaitoare a unei tinere japoneze, cu gandurile departe….departe.

Ma uit si vad lacrimi printre flori, prelingandu-se pe un obraz de alabastru. Fin si atat de rece in perfectiunea lui.

Ma uit si vad ore alergandu-se nebune, ascunzandu-se copilareste de tatal  Timp, care mai inchide cate un ochi. Ingaduitor ca toti tatii :).

Ma uit si vad intr-un final ceasul Pete de portocale de la cine altul decat Kjoco.

Realizez ca fusese tot timpul acolo. Rotunjit perfect din lemn de carpen. Albastrit cu bait si inseninat de flori zglobii din portocale. Si lamaie.

Sa fie totusi ceas…..sau vraja?