De ceva timp îmi doream nişte smotocei. Sunt absolut adorabili, în special pentru pufoşenia lor. Numai bine că aveam fir roşu pentru tricotat şi nişte crenguţe ideale pentru a-mi face flori decorative pentru birou.
Mi-a făcut plăcere să-i fac şi sper să vă placă şi vouă.
Pentru acest proiect ai nevoie de:
– Fir pentru tricotat
– Beţişoare din lemn/plastic sau crenguţe
– Foarfecă
– Lipici
1. Sunt mai multe metode pentru a face smotocei, dar aceasta mi s-a părut cea mai simplă. Am luat firul şi l-am înfăşurat în jurul celor trei degete. Ai grijă să nu strângi prea tare şi astfel îţi va fi uşor să scoţi aţa de pe mână, la sfârşit.
Dimensiunea smotoceilor o stabileşti în funcţie de câte degete foloseşti pentru a înfăşura aţa: mici – 2 degete, medii – 3 degete, mari – 4 degete. În funcţie de cât de deşi vrei să fie, faci mai multe sau mai puţine bucle. Eu am făcut cam 75-80 bucle şi au ieşit destul de pufoşi.
2. Taie încă un şnur de aţă, pe care îl pui sub ghemul tău de aţă, la mijloc. Acum fă un nod şi aigură-te că este strâns bine. În funcţie de ce vrei să faci cu smotoceii, vei tăia sau nu şnurul. Cum eu i-am folosit pentru a face flori decorative, l-am tăiat, dar dacă vrei să-i agheţi, şnurul îţi va fi de folos.
3. Cu ajutorul foarfecii, taie cercurile formate..ca în poză.
4. Acum urmează partea mea preferată – “aranjarea” smotoceilor. Întoarce-l pe toate părţile şi cu ajutorul foarfecii încearcă să aduci toate aţele la aceeaşi dimensiune. Cu siguranţă vei ajunge să tai mai mult decât te aştepţi. :)
5. La final, am pus câteva picături de lipici în vârful crenguţelor şi le-am ataşat smotoceii.
Îmi place foarte mult combinaţia dintre crenguţele naturale şi smotoceii roşi foc. Sunt ideali pentru a decora un colţişor din căşuta ta şi cred că ar arăta grozav folosiţi pentru a decora un ambalaj simplu, pentru cadouri.
Foarte inspirat si mai simplu de realizat decat credeam! Arata tare bine! :)
Foarte fain! Mi se parea un mister de neelucidat cum e cu smotoceii. :)) You are a very handy person!
Sunt tare dragalasi!
Acum am cu ce-mi decora holul ;)
cuuute!
Multumesc frumos! :)
Si eu ma asteptam sa fie mai greu de realizat :p
Si mie imi plac! Ce i-as mai smotoci!!!!
Sunt adorabili ! Si eu credeam ca sunt greu de realizat :)
Foarte frumos, simplu si de mare efect!
Nicio casa fara smotocei! :D
cutiiies :) nicio casa si niciun fes :D
adorabil tutorial, adorail smotocei! multumesc pentru idee!
suberb am tot vazut smotocei si chiar ma intrebam oare cum se creeaza asa minunatie pufoasa. multumesc de idee
Buna dimi. Smotoceii facuti de tine sunt cu adevarat SUPERBI. Felicitari si multa Creativitate.
Foarte dragalasi, merge si un buchet de mireasa cu trandafiri printre smotocei….? La asta mi-a fugit gandul. Felicitari pt tutorial, ma inspira!
Multumesc! :)
Ce idee faina..mi-ar placea sa vad o mireasa cu un buchet si cu smotocei, poate la o nunta de iarna! :)
Foarte fain!