Sărbătorile de iarnă înseamnă, în afară de cadouri şi haine deosebite, un prilej de a ne aşeza la masă şi de a nu ne mai ridica de acolo cu zilele. Astfel, nenumărate sarmale, caltaboşi, ciorbiţe, salate cu maioneză, dar şi vinuri şi ţuici nu se sfiesc să-şi facă loc prin trupuşoarele noastre, altfel fine şi în formă. Adesea, rezoluţiile de Anul Nou implică diete şi promisiunea că, în următorul an, kilogramele vor cădea unul după altul, nu prin înfometare, ci prin exerciţiu fizic, căci aşa este sănătos.
Şi ce sport este mai plăcut decât acela pe care îl faci fără să simţi că depui prea mult efort? Aşa este şi mersul pe bicicletă, tonifiant şi uşor în acelaşi timp. În zilele din ce în ce mai lungi de primăvară, cu fustiţe cloş şi o bicicletă colorată cu un coşuleţ chic în faţă, a face mişcare nu a fost niciodată atât de simplu.
Dar, vai! Vremea de afară ne reaminteşte în ce anotimp suntem şi cât mai este până când vom putea pedala libere prin oraş. Soluţia mea este să ne împodobim cu accesorii cu biciclete, care să ne aducă aminte în mod frecvent de rezoluţia pe anul care vine: mai mult mers cu bicicleta!
În acest scop, pe Breslo găsim felurite coliere, insigne, ba chiar portfarduri şi felicitări, precum şi obiecte de decor cu biciclete. Vă recomand să vă alegeţi cel puţin unul, de purtat sau de văzut des, sweet reminder a ceea ce urmează peste câteva luni. La mulţi ani!
[…] This post was mentioned on Twitter by Adriana Oprisa. Adriana Oprisa said: RT @breslo: Face miscare dupa sarbatori: http://fb.me/NnT1bEi5 […]