Zice-se că așchia nu sare departe de trunchi. Bun, mă bucur, măcar de ar avea regula asta aplicare și în alte sectoare [ummmm….să zicem…la mine în atelier?!]
Dar să nu încep să mă plâng iarăși de dezordinea care domnește oriunde apar și eu. Coincidență, ca să vezi.
Voiam să vă spun că dacă aș fi trunchi, nu m-ar deranja ca într-o zi să îmi iau așchia [care nu a sărit deloc departe, deși în cazul meu nu ar strica o anume depărtare la efectuarea săriturii de către așchie] la plimbare.
O zi de toamnă, frumoasă, racoroasă, numai bună de inspirat adânc, adânc. Și imprimat în plămâni pentru ceva vreme.
Și ne ținem noi de mână, ne plimbăm fără țintă prin parc, răscolim frunzele deja adormite pe cărări, speriem porumbeii [sic!] și aruncăm pâine la rațele de pe lac. Câteodată la se confundă cu în, nu mi-e clar cine e capul răutăților.
Pâine avem, am adus-o de acasă în gentuțele noastre înflorate în pereche.
Multe lucruri ne mai încap nouă acolo, dar nu o să vi le dezvăluim, cochete cum suntem.
Însă pentru că pe lângă cochete suntem drăguțe [câteodată], vă putem spune de unde le avem. Gentuțele, nu rațele. Rațele au rămas pe lac. Toate. Sau aproape toate.
Gentuțele le avem de la Cadourifetite.
Și mai vrem!
Multumesc pentru acest articol extreme de dragut!
cu drag, Tania(Posetute de fetite)