Ai nevoie. Bănuiesc și intuiesc.
Printre atâtea fete încruntate.
Începe de dimineața totul. Cu fata îmbufnata ce răsare din așternuturi. E a prietenului nu prea matinal ce a deschis ochii acuzator în momentul în care ai scăpat ”accidental” cheile pe gresie.
Si a șefului care iți reproșează din priviri cele doua minute întârziate. Pai, cum sa nu! Introduceai datele în calculator, aranjai dosarele, rezolvai chiar câteva…mai pe scurt terminai cam toată munca de la 8.30 la 8.32.
Continua cu grimasa colegului, un soi de anxietate, nemulțumire, poate si nițelă superioritate. Dar totuși tind sa cred ca pixul pe care l-ai ‘împrumutat” de pe biroul lui, cel așezat intre altele 20, nu e chiar preferatul lui. Deși el asa susține. Si totul din mimica asociata reproșului.
Ceva mai târziu, când credeai ca ai scăpat, ce crezi, prietenei tale i s-a rupt ciorapul preferat. Iar asta e motiv de nefericire profunda si iremediabila.
Iar vânzătoarea de la chioșcul din colt iți arunca pâinea pe tejghea oftând a insatisfacție și frustrare.
De ce sa le mai suporți!? Uita-le pe toate si ramai cu singura fata care iti zâmbește după ce restul s-au dus! De ce? Pen’ca DreamPillow, pen’ca zen si pen’ca zâmbet.
Iar a doua zi o sa-i pui sefului agrafe imaginare in colturile gurii, colegului o sa ii iei celelalte 20 de pixuri, vanzatoarei o sa i-l ceri pe sefu’ iar prietenei o sa-i faci cadou o alta fata zambitoare!
:)