Desigur, nu are rost să mă mai plâng [și vouă] de cât de nesuferită [mi-]e căldura asta.
Mă face total antisocială, lipsită de imbolduri muncitorești.
Moluscă – cam la stadiul ăsta mă reduce. Mă mir cum de mai știu să scriu.
Bun, e cald, toți știm asta.
Umbră, bere limonadă rece, aer condiționat, haine lejere – imediat apar și rezolvările acestei spinoase probleme.
Cu ce să mă îmbrac…cu ce să mă îmbrac….hm. Văd la Nunny.sDiary în magazinul ei luminos de-a dreptul, un bolero.
Micuț, drăguț, romantic, înflorat.
Mărimea 36? Cine știe, poate oi mai fi slăbit între timp [bine, 10 kg ar fi cam greu, dar hai să ne prefacem că a fost posibil – să fie și căldura asta bună la ceva].
Mă și imaginez deja plimbându-mă printr-o grădină elegant înverzită, frunzele foșnesc, parcă simt și un vânticel cum adie ușurel…păsărele cântă, în fine, totul e minunat.
Și tot imaginația mea îmi trimite niște hohote de râs în stare să scufunde și un submarin, darămite self esteem-ul meu și așa lovit în aripa stângă [sau e dreapta?].
Dragii mei, am ieșit la plimbare doar în bolero.
Be First to Comment