Visez mult. Povești palpitante, aventuri colorate, filme de acțiune uneori. Vâslesc pe mări învolburate, urmăresc indicii și răufăcători, alerg (și nu înaintez deloc, brrr) iar uneori zbor. Câteodată sunt întreruptă și mă trezesc. Încerc să adorm la loc, să continue povestea, dar nu reușesc de fiecare dată. Trec în alt film, cu alte personaje. Doar eu sunt tot acolo, actor și spectator totodată, trăind din plin povești întregi condensate în secunde intense. Peste zi visez cuminte și așezat, despre cum o să fie una și alta, ce aș mai putea face, pe unde aș mai putea merge, cum ar fi dacă sau dacă. Noaptea o iau de la capăt – adrenalină pură. Se pare că primul pas spre a întreprinde ceva e să-l poți visa. Cam așa. Asta mă încurajează puțin. Cine nu vrea să-și vadă visele realitate? Dar oare e valabil și pentru cele nocturne? Oare o să joc într-un film de acțiune? Că cel cu alergatul pe loc zău că nu îmi place :).
Be First to Comment