Da, se apropie. Nu sărbătorile cu fulgi de zăpadă, miros de portocală și aromă de vin fiert, Moș cu nas roșu și haină asortată.
De data aceasta, ne pregătim cu ouă colorate, un iepuraș care nu știu ce caută în peisaj, și un miel care sper eu să zburde pe câmpii, behăind bezmetic și drăgălaș, exasperand-o pe coana oaie, și nicidecum să înoate în farfurii.
În fine, fiecare cu ale lui, să ne concentrăm pe ouă.
Mi-aduc aminte că mă dădeam în vânt după această perioadă – deși mai mult încurcam, și mi se cam limitau pornirile artistice [nu vreți să știți cu ce idei veneam în domeniul vopsitului de ouă :)].
Acum nu v-aș putea spune cu exactitate când am vopsit ultima oară ouă. Dar azi am ajuns la concluzia că nici nu mai trebuie – cu MindenAmiHandmade și ouăle îmbrăcate de sărbătoare în hăinuțe atât de frumoase, mai bine îmi fac unghiile roșii. Nu știu, zic și eu.
Sau poate ceva mai util, spre exemplu prezentându-vi-le azi. Nu unghiile.
:))
prin aplicarea unei teoreme care nu exista:
de aici “Mi-aduc aminte că mă dădeam în vânt după această perioadă – deși mai mult încurcam, și mi se cam limitau pornirile artistice [nu vreți să știți cu ce idei veneam în domeniul vopsitului de ouă]” rezulta ca eul liric/alter-ego-ul auctorial = “un miel […] behăind bezmetic și drăgălaș, exasperand-o pe coana oaie”
de unde, acel “comic relief” binevenit in cazul celor (nu-i si cazul meu, nu, nu!) cu o mana fac prajitura, cu alta friptura si le-ar mai trebui vreo trei-patru pentru spalat covoare si aspirat geamuri (sau invers?)
Felicitari pentru articol! Ca urmare, am vizitat magazinul respectiv, cu produse foarte frumoase.In mod deosebit am apreciat produsul denumit “Oua de curcan colorat”. Memorabil! Ma mir ca ti-a scapat…
ce mi-a scapat mie, se pare ca nu ti-a scapat tie. memorabil si admirabil , in acelasi timp :):):). Iulia dear [FierForArt, sa nu se inteleaga gresit :)],da, se poate sa fie cum zici tu, deep deep down :)