De cand ma stiu, atunci cand sunt racita (ca acum), musetelul devine prietenul meu cel mai bun. Mai precis ceaiul de musetel. Bau litri din el pe zi, cu miere si lamaie. Da, mai pun cate o sunatoare, un tei, poate, dar musetelul e rege la mine in cana. Bunica imi facea ceai din musetel cules de ea si uscat. Eu acum beau din pliculete. Da, nu e chiar la fel, dar (sper) tot musetel este. Stiu si de ghimbir, echinaceea, propolis etc, dar musetelul nu poate sa lipseasca. Nu e raceala strasnica vindecata fara el. Si, in timp ce sorb din ceaiul meu minune, m-am gandit sa-i dedic un articol. Asa, printre doua sorbituri, trei suflari de nas in batista si o respiratie suieratoare a-la-Darth Vader, pe gura. Si tare m-am bucurat cand am gasit tabloul acesta frumos si delicat, pictat de Elena Anicai de la proart. Mi-as impodobi cu el un perete si atunci cand nu-s cu nasul borcanat si ochii curgand, ca acum. Pentru ca-mi aduce aminte de copilarie si de bunica si-mi inspira vulnerabilitate si putere in acelasi timp. Tot din motive de copilarie si bunica. Muiate toate in ceai de musetel din belsug ;).
Pe voi cum va inspira?
Be First to Comment