Matematica de după

Matematica de după război.  Războiul furculițelor înfipte-n sărmăluțe, al lingurilor de supă vijelios golite, al cozonacilor dispăruți în misiune fără urmă, fără cea mai mică firimitură.

Eu am fost o victimă previzibilă, și acum sunt foarte ocupată cu asezonarea soluționarea daunelor.
Am scos de la naftalină planurile de contraatac, care încep, desigur și bineînțeles cu “de la anul o să”. Cred că vi le-am prezentat acum ceva vreme, creștin milos cum sunt.

Acum stau și mă gândesc cât de abili au fost dușmanii și ce capcane irezistibile mi-au întins. Și cât de naivă și inocentă am fost eu [ciudat cum mi se șterge memoria, nu-mi pot aduce aminte ce s-a întâmplat anul trecut în fix aceeași perioadă].

Dar gata! S-a terminat!
Mă voi ridica [când și dacă oi putea] și voi lupta fără milă cu tentațiile!
Nu voi mai constitui pradă facilă și nici nu-mi voi mai…cum? Prăjitură cu bobițe roșii, acrișoare? Care se sfărâmă cu un pocnet finuț în gură, inundând-o pe mai devreme amintita cu aroma lor delicioasă?

Aaa,nu. Bobițele nu sunt acrișoare, nici nu pocnesc și nici nu vin pe prăjitură.
Bobițele sunt roșii, ce-i drept. Și arată ca un ciorchine, și asta e drept. Dar vin de la fimomimo și se poartă în urechi.
Cu grație.
Pentru cine o posedă, că eu…eu suspin adânc în batistuță.
Dar de la anul zău că o să.