Sunt un fulg. Delicat, alb, perfect. Călătoria mea e scurtă, veți zice. Nu e chiar așa. Depinde din ce punct de vedere privești. În dansul meu spre pământ, făuresc o mulțime de vise despre unde să mă așez, în ce loc, în ce combinație. Destinul meu e decis în mii de direcții, încă de când mă nasc, mereu altul și mereu același, din nori. Sunt imortalizat peste tot, de prin noiembrie până târziu, în martie. Într-un an, a fost o sărbătoare câmpenească a fulgilor chiar și în aprilie. E drept că atunci nu mai prea băteau oamenii din palme de entuziasm… Cel mai mult îmi place că nu stiu niciodată unde o să aterizez (v-ați prins deja că am vieți nesfârșite, da? Că nu se termină totul cu o topitură pe un nas obraznic, pe o mănușă cu un deget sau pe o capotă de mașină fără garaj). Cel mai mult îmi place să aterizez pe un câmp. Călătoria aceea e cea mai lungă. E drept, e puțin plictisitoare, dar după câteva ture de bulgăreală, credeți-mă, e tot ce îți dorești. Cel mai hazliu e când sunt printre primii. Mereu sunt primit cu chiote de bucurie și, dacă am noroc, ajung într-un bulgăre sau – și mai și – într-un om de zăpadă! Viața mea e multiplă și frumoasă, vă zic. Îmi place mult când se spun povești despre ea. Cum e Ninsoarea asta, pe lemn de ienupăr, de la morgod. Sub norul din mijloc, al treilea din stânga, sunt eu :).
E greu să scrii despre un fenomen ca să fie şi inocent. Dar pentru noi cuvintele lui Zebru în acest articol a reuşit să creeze această atmosferă. Multe muţumiri din partea fulgilor de nea care nu au căzut încă în atelier, dar sunt pe drum :)
Ce articol frumos! Felicitări!
Minunate ornamentele! :)
Pretty:)
Ce poveste frumoasa!
frumos si iar frumos…:)