Magazine noi pe Breslo – Bubulinaaa

Magazinul Bubulinaaa ne face sa dam uitarii sezonul rece si ne incalzeste pe noi, puiutii nostri si caminul….ahhh si sufletul desigur:)

Cine este persoana din spatele magazinului? Spune-ne cateva cuvinte despre tine.

Cine sunt eu ? Cred ca inca sunt in procesul de aflare :) Sunt un mic arici introvertit care incearca sa-si paraseasca ascunzatoarea :)

Ce te inspira atunci cand creezi? 

Curcubeul – favoritul meu. Apoi natura, in special marea , nisipul , scoicile, frunzele, lavanda. Nu intotdeauna le folosesc in ceea ce fac dar privindul-le imi vin idei.

Care sunt materialele tale preferate si de ce? 

Imi plac materialele naturale, n-as putea zice exact de ce. Imi ofera o senzatie de caldura (eu fiind  fiinta care doarme cu sosete de lana si vara) :)

Imi place lana fara nici un amestec (mi-e ciuda ca o gasesc rar si scumpa – mi-ar placea sa gasesc in Cluj un magazin plin cu sculuri de lana de toate tipurile si culorile si nu acrilice), lemnul (sotul meu rade de mine pentru ca de ziua mea imi doresc un fierastrau pendular), inul, panza de sac, matasea naturala.

Cum ai caracteriza creatiile tale?

Vesele, jucause.

 Cum a inceput totul? Care este istoria ta personala in domeniul handmade?

Atractia spre acest domeniu  a fost din copilarie cand atat desenam obiecte vestimentare cat si le croiam pentru papusile mele. Initial am urmat o scoala de arte cu o atmosfera incredibila de care imi aduc aminte cu placere si acuma dupa care m-am indreptat spre lucruri mai „reale” si-am lasat incet micile placeri. Abia acum cativa ani, ajungand sa lucrez intr-un domeniu stresant pentru mine, am inceput sa-mi doresc un spatiu de evadare. Asa mi-am adus aminte de placerea copilariei si-am descoperit ca in ziua de azi exista mult mai multe domenii pe care as putea s ale incerc. Si chiar asta am facut. Am incercat tot felul: decoupage, pictura pe sticla, pictura pe lemn, crosetat, tricotat si altele. Ce-a iesit din ele multe le-am oferit cadou. Altele  le-am pastrat pentru mine. Acuma am decis sa ofer si spre vanzare. Cam asta ar fi pe scurt.

Care sunt etapele procesului de creatie?

E destul de lung procesul pana ma apuc sa fac ceva. Cea mai grea parte este linistirea mea, intrarea intr-o stare de creatie. Imi este foarte dificil sa trec de la servici la creatie. Uneori stau cu orele avand un fir de idee in cap pe care nu reusesc sa-l duc mai departe. Am tot felul de locuri unde-mi notez repede cand ma izbeste o idee. Multe inca au ramas la stadiul de idee. Cand vine vorba de crosetat sau tricotat de multe ori aleg un „pattern” existent, facut de altcineva (asta pentru ca inca nu sunt in stare sa creez eu mare lucru) :) dar si atunci dureaza mult pana ma hotarasc la culori, fir, etc.

Cum ai ajuns la numele magazinului/ brandului? Are o semificatie anume?

Da. Sunt innebunita dupa buline. Cand vad niste bulinute imi salta ochisorii. Sotul meu ma alinta cu expresia : Cristina- Bulina sau cu : Bubulene :) (un fel de frantuzism). Din acestea a iesit Bubulinaaa. Subtitlul are legatura cu ce am scris mai sus. Cei ce ma cunosc mai bine vad un arici in mine, care repede se ascunde si inteapa cand se simte atacat  dar care incearca printr-un proces de creatie sa capete mai multa incredere in el :)

Ce planuri de viitor ai pentru magazinul tau?

Imi doresc sa reusesc sa duc la indeplinire toate ideile notate pana acum si sa le expun in micul meu magazin.

2 Comments

  1. DanaH said:

    Bufnita e dementiala, imi place la nebunie! Spor la treaba in continuare :)

    November 26, 2013
    Reply
  2. Bubulinaaa said:

    Multumesc, si eu sunt foarte incantata de ea :)

    November 26, 2013
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *