Hello ladies,
acum că mi-am ieşit din stările melancolice pot să mă bucur în sfârşit de toamnă. Mi-am dat seama că indiferent de anotimp, natura mereu ne dă un prilej să fim copii şi să ne jucăm cu picioarele prin ceva. Toamna sunt frunzele şi bălţile, iarna e zăpada ce scârţâie sub tălpi, primăvara e iarba moale şi câmpurile cu flori, iar vara e apa şi nisipul.
Şi pentru că simt toată bucuria asta naivă, îmi vine să stau numai pe afară, cu ochii-n soare şi picioarele prin frunze. Şi toate culorile astea tomnatice mă inspiră să fiu mult mai creativă. Nuanţele aurii, cuprate, brunurile, roşul ruginiu, verdele, galbenul, le port pe toate şi parca mă simt un pic mai aproape de natură. Evident şi ţinuta de azi, e în temă; cu toate texturile şi cromatica toamnei, am reuşit să adun ceva de purtat atât prin interior, cât şi prin exterior.
Colier Elfina | Cercei IonelaHandmade | Inel Art3lier | Rochie ElenaMazare | Brăţări BellaBijou | Geantă plic Asulikeit
Cardigan Sura’sHappyHandmade | Guler IrinaIndira | Rochie ElenaMazare | Elastic pentru păr Mariposa.Romania | Geantă HandmadeCouture
When we fall, we fall in love
♥
Minunat articolul!!Felicitari si multumesc de includere!!!!
Frumoase alegeri si combinatii, frumos articolul ! :)
multumesc! foarte frumos articolul si minunate piese alese!
Frumoase toate creațiile, și ce perfect se potrivesc unele cu altele!
Multumesc :D
Felicitari pentru articolul si alegerile inspirate, multumesc din suflet pentru includere!
Felicitari din nou.